Bill Gates şi Oprah Winfrey , în topul cu cel mai mare simţ al responsabilităţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bill Gates şi Oprah Winfrey , în topul cu cel mai mare simţ al responsabilităţii

Monden 15 Octombrie 2008 / 00:00 575 accesări

Omul de afaceri Bill Gates, producătoarea de televiziune Oprah Winfrey şi actriţa Angelina Jolie s-au situat pe primele locuri în topul personalităţilor cu cel mai mare simţ al responsabilităţii, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat recent de o firmă de asigurări americană. Peste 1.000 de persoane din SUA care au participat la acest sondaj au spus că apreciază foarte mult simţul responsabilităţii, cu toate că nu descoperă prea des această calitate la cei din jurul lor. “Rezultatele sondajului arată că oamenii îşi doresc mai mult simţ al responsabilităţii în vieţile lor, dar nu ştiu întotdeauna cum să obţină acest lucru”, a declarat Kathy McManus, de la Liberty Mutual Group, o puternică firmă de asigurări care a organizat acest sondaj. 15% dintre cei intervievaţi l-au desemnat pe Bill Gates, co-fondatorul companiei Microsoft, drept omul de afaceri cu cel mai mare simţ al responsabilităţii din lume, în timp ce Oprah Winfrey şi Angelina Jolie domină clasamentul vedetelor care deţin această calitate (8%). Cu toate acestea, 33% dintre participanţii la acest sondaj au declarat că nu pot să desemneze nicio vedetă la capitolul simţ al responsabilităţii, iar 37% dintre ei au declarat acelaşi lucru despre oamenii de afaceri.

Peste 75% dintre persoanele chestionate consideră că reality show-urile au un impact negativ asupra responsabilităţii personale, iar un procent asemănător a considerat că atenţia mass-media asupra stilului de viaţă al vedetelor a făcut să scadă simţul reponsabilităţii în rîndul oamenilor obişnuiţi. Cînd au fost rugaţi să se autoevalueze, profesorii, tinerii şi cuplurile căsătorite şi-au acordat cele mai mari note la capitolul responsabilitate dintre toţi participanţii la sondaj. “Americanii asociază responsabilitatea personală cu obligaţiile familiale şi cu efectele pe care acţiunea unei persoane le are asupra celorlalţi”, a fost concluzia citată în declaraţia companiei de asigurări. 70% dintre americani consideră că au devenit mai reponsabili în ultimii cinci ani, în timp ce 74% consideră că oamenii din jurul lor au devenit mai puţin responsabili în aceeaşi perioadă de timp. În medie, peste 70% dintre americani cred că adolescenţii, adulţii tineri şi părinţii sînt mult mai puţin responsabili în prezent decît erau în urmă cu 20 de ani.

Taguri articol


12