BioNTech vrea să lanseze un prim medicament împotriva cancerului în 2026

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BioNTech vrea să lanseze un prim medicament împotriva cancerului în 2026

Sănătate 21 Martie 2024 / 08:56 1417 accesări

BioNTech, care a dezvoltat unul dintre vaccinurile inovatoare împotriva COVID-19, a indicat miercuri că îşi propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului în 2026, în principal graţie tehnologiei ARN mesager (ARNm), informează AFP, preluat de Agerpres.

„Compania intenţionează să continue să îşi dezvolte proiectele în vederea primei sale lansări în domeniul oncologic prevăzută pentru 2026”, a precizat BioNTech într-un comunicat cu ocazia publicării rezultatelor sale anuale.

BioNTech lucrează în prezent la mai multe terapii împotriva diferitelor tipuri de cancer (melanom, prostată, cap şi gât, ovare, plămâni, colorectal), imunoterapii şi vaccinuri, aflate în prezent în faza de studii clinice.

În total, laboratorul speră să obţină autorizări pentru zece dintre aceste tratamente până în 2030, precizează comunicatul.

După ce a vândut milioane de doze din vaccinul său anti-COVID-19 dezvoltat împreună cu gigantul american Pfizer, BioNTech şi-a reinvestit profiturile în cercetarea în domeniul cancerului, specialitatea iniţială a acestui laborator fondat în 2008 de către doi cercetători în oncologie.

Tehnologia ARN mesager oferă noi perspective pentru dezvoltarea unor terapii inovatoare contra cancerului, care fac obiectul unei concurenţe intense între mai mulţi actori din lumea farmaceutică.

Laboratorul american Moderna, unul dintre rivalii BioNTech, speră ca vaccinul său terapeutic împotriva cancerului de piele, aflat în prezent în faza de testare, să fie aprobat din 2025.

Decodificarea tuturor mutaţiilor posibile este o sarcină pe termen lung, ceea ce face ca dezvoltarea tratamentelor pentru aceste boli să fie mai complexă decât cea a vaccinului anti-COVID-19.



Ştiri recomandate

12