Birjar cu taxă inversă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un pamflet pe zi

Birjar cu taxă inversă

Eveniment 03 Martie 2007 / 00:00 637 accesări

Îmi transmite, evident, pe căi mai puţin oficiale, mîrlanul partidului tot felul de telegrame cu sictir. Îşi pune aproape zilnic bostanul la contribuţie pentru a inventa înjurături noi, penetrante şi cît mai instigatoare cu putinţă. Pot spune că, în cazul lui, telegramele cu sictir reprezintă domeniul cel mai fertil. Să nu credeţi că este simplu şi uşor să adaptezi un repertoriu anume la caracteristicile şi funcţiile unui personaj. Mîrlanul partidului s-a întrecut pe sine în campania electorală. A fost, ca să spun aşa, omul de sacrificiu la locale. Şefii săi ieşeau în faţă, pozau în pacifişti, ne dădeau lecţii de morală, făceau apel la bunul simţ al adversarilor, haida-de!, invocau necesitatea unui limbaj cald şi civilizat, făceau trimiteri parşive la hora îmbinată a unirii şi ne pofteau pe toţi la pupat piaţa independenţei. Asta, ca să zic aşa, la suprafaţă, de ochii lumii, cum se spune, pentru că prin spate îşi făcea treaba mîrlanul. Pe cîţi nu i-a înjurat el! Pe cîţi nu i-a scos şi i-a băgat dumnealui de la facerea lumii pînă în prezent! Nu a iertat pe nimeni. Evident, dintre adversarii partidului. Mîrlanul partidului mînuieşte foarte bine figurile de stil confecţionate din resturi de coadă de topor. I s-a şi creat, de altfel, în mod deosebit, o funcţie specială, aceea de coadă de topor. Cînd sare partidul la bătaie, nu o face deloc cu mănuşi. S-a dus vremea cafturilor politice cu mănuşi. Nimeni nu mai vrea să pozeze în domnişoară. Acum, în prag de suspendare, se dezbracă unii de caracter, aşa că e de la sine înţeles că mănuşile nu-şi mai au rostul. Va fi... care pe care, la sosire, la plecare... Toate răscoalele electorale au fost stimulate de cîte o coadă de topor. La început, nimeni nu i-a dat nici o atenţie. "Ce-i aia?" - întrebau novicii. Răspunsul: "Ce să fie? Chiar nu ştii? Chiar atît de slab eşti pregătit din punct de vedere ideologic? Chiar nu ai auzit de coada de topor a partidului?" Gravă greşeală! Da, pentru că, între timp, coada de topor, datorită tezaurul de înjurături de care dispune, a obţinut şi alte funcţii importante. Mîrlanul partidului, zis şi coadă de topor, este scos tot timpul la înaintare. În ultima vreme, partidul, care are o cădere psihică, pentru că apropierea verii îi dă mari dureri de cap, a devenit extrem de sensibil. De-a dreptul foarte grav, i-a pierit simţul umorului. I se pare tot timpul că te iei de el. Că eşti pus pe băşcălie. Dai într-unul, ţipă mîrlanul partidului. Sînt momente cînd înjurăturile sale, trimiterile la origini, e bun cunoscător al originilor mîrlanul, depăşesc absolutul în materie de tăvălit prin noroi şi sictir. Înjurătura mîrlanului nu are nimic din farmecul înjurăturilor de altădată. Ca să fie cît mai eficace, mîrlanul face combinaţii între blesteme şi înjurătura lui puturoasă. "Să-i saie ochii" - zice el. Deseori se roagă să te ia cineva şi să te ducă departe de partiduleţul lui. Altădată, el ştie bine chestia asta, nu se consumau atîtea înjurături pe cap de opozant sau adversar politic. Nu se ocupa partidul direct cu chestia asta. Existau dube... şi mardeiaşi specializaţi. Adeziunile la partidul unic se obţineau prin strîngerea mîinii la uşa de metal. Mîrlanul partidului ticluieşte tot felul de telegrame cu iz de noroi stătut şi lături. Practic, tot ceea ce îi iese lui pe gură. Mizerie de mizerie! La ora actuală, dispune de un limbaj mîrlănesc fără de egal. Modalităţile sale de exprimare sînt, de asemenea, dintre cele mai diverse şi mai complexe. Stăpâneşte, în ce priveşte înjuratul, o mimică impecabilă. Are o scîrbă totală pe cei care îi stau, chiar şi întîmplător, în cale. Nu suportă partidele istorice. Se simte complexat în preajma unor indivizi mai deştepţi decît el. Noroc că partidul din care face parte nu are prea multe valori, altfel, după cum îl cunosc eu, s-ar fi sufocat după primele trei-patru şedinţe. Cînd se simte dumnealui mic, mic de tot, în faţa şefilor, nu se poate abţine, dar nu se poate abţine absolut deloc, şi... înjură cu degetele. O avea şi vînă de şofer care a uitat cricul acasă... El este un fan ar mîrlăniilor de tot felul. Ăsta te înjură precum birjarul cu taxă inversă!

Taguri articol


12