Guvernul va aproba ordonanţa privind protecţia socială a angajaţilor din companiile de stat după ce problemele vor fi clarificate, a declarat vineri premierul Victor Ponta, adăugând că nu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a redactat actul normativ. „Vosganian era cel puţin la fel de deranjat ca şi mine de faptul că a apărut aşa ceva în presă. Trebuia să ne consultăm şi am fi putut comunica toţi corect. S-a aflat despre un document înainte să-l ştiu eu şi să ştim noi cum trebuie... Eu le reproşez tuturor miniştrilor, şi i-am reproşat şi lui Vosganian, că încă suntem sclavii unui aparat birocratic care lucrează foarte prost şi foarte neprofesionist - întotodeauna spune NU şi generează tot felul de neînţelegeri”, a spus Ponta, precizând că ordonanţa buclucaşă va fi totuşi aprobată de Guvern, după ce problemele vor fi clarificate. Ministerul Economiei a retras joi de pe site proiectul ordonanţei de urgenţă privind protecţia socială a persoanelor care urmau să fie disponibilizate din companiile energetice, după ce premierul a cerut expres asta. Din câte se pare, cei găsiţi responsabili pentru eroare ar putea fi daţi afară. (P.N.)