Autorităţile pot lua mai multe măsuri pentru stimularea IMM-urilor, cum ar fi reducerea birocraţiei şi a controalelor, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). „Săptămânal, birocraţia costă un IMM procente din cifra de afaceri. Un alt lucru pe care îl poate face statul este ameliorarea climatului de business, începând chiar de la schimbarea confuziei între afaceri şi afacerism. Prea mulţi tunari s-au dezvoltat sub numele de oameni de afaceri”, a declarat Isărescu. Într-un cadrul economic stabil, predictibil şi stimulativ şi lipsit de birocraţie, IMM-urile s-ar putea dezvolta şi ar ajuta la revenirea economiei, consideră şeful băncii centrale, care adaugă că numărul falimentelor este normal, întrucât „eşecul la nivel de IMM este o regulă, nu o excepţie”. Mugur Isărescu apreciază că România nu va mai fi creditată din exterior dacă se va dezvolta iarăşi pe baza consumului, acesta urmând să crească doar pentru persoanele care produc. „Cei care vin cu creşteri de productivitate vor avea şi creştei de salarii şi probabil, la sfârşit, va creşte şi consumul social”, a declarat guvernatorul BNR. Potrivit spuselor sale, creditarea nu mai poate avansa într-un ritm foarte rapid, motiv pentru care consumul trebuie să aibă baze reale.