Birou de Fonduri Europene la CEC Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Birou de Fonduri Europene la CEC Constanţa

Economie 10 Iunie 2010 / 00:00 697 accesări

CEC Bank a deschis, ieri, şi în Constanţa, Biroul de Fonduri Europene, prin care solicitanţii fondurilor europene vor putea primi consultanţă gratuită cu privire la fezabilitatea proiectelor pe care doresc să le finanţeze. De altfel, banca a pregătit, în toată ţara, 48 dintre angajaţii săi pentru a deveni consultanţi strict pe acest domeniu. „În cadrul acestui birou, solicitanţii vor primi consultanţă şi vor fi consiliaţi asupra celor mai bune soluţii pentru domeniul lor de activitate, pentru fondurile europene pe care le pot accesa sau asupra garanţiilor cu care pot gira împrumuturile. Clienţii pot vedea, astfel, care sunt soluţiile pentru finanţarea proiectelor şi dacă proiectele sunt bancabile. Ne dorim să fim mai mult decât nişte convertori, dorim să dăm îndrumare, consultanţă şi consiliere tuturor celor care doresc să acceseze fonduri europene”, a declarat vicepreşedintele CEC Bank, Mirela Iovu. Reprezentanţii CEC Bank au afirmat că, de la caz la caz, se pot găsi soluţii personalizate pentru un anumit întreprinzător, putând fi disponibile şi aşa-numitele mix-uri de credite pentru ca firma respectivă să nu fie nevoită să stopeze proiectul din lipsa unui flux stabil de finanţare. Potrivit vicepreşedintelui CEC Bank, noul proiect a plecat de la gradul de absorbţie a fondurilor europene, care în prezent este de doar 17,7%, ceea ce înseamnă că din cele 32 de miliarde euro nu s-au absorbit fonduri decât de 6 - 7 miliarde euro. Iovu a adăugat că, pentru 2010, unul dintre obiectivele băncii este finanţarea agriculturii, pentru care dispun de expertiza necesară inclusiv pentru finanţarea proiectelor susţinute din fonduri europene.

Taguri articol


12