Conducerea Camerei Deputaţilor nu s-a putut întruni, ieri, pentru a şaptea oară consecutiv, din cauza lipsei de cvorum, deputaţii PSD şi PNL continuând să boicoteze lucrările forului de conducere al acestei Camere. Ieri, după ce au aşteptat în sala de şedinţă aproximativ un sfert de oră sosirea colegilor din opoziţie, deputaţii PDL au constatat că Biroul permanent al Camerei nu se putea întruni în cvorum de lucru. Deputatul PDL Ioan Oltean şi-a exprimat speranţa că deputaţii PSD şi PNL vor participa la următoarea şedinţă a Biroului, programată pentru luni. „Poate până atunci Cel de sus le dă mai multă înţelepciune ca să realizeze că nu au niciun fel de motiv serios pentru a bloca activitatea parlamentară, că chiulul parlamentar s-a desfăşurat suficient de mult în timp şi că este cazul să vină la activitatea de zi cu zi a Biroului şi a plenului Camerei Deputaţilor”, a arătat deputatul democrat liberal. El a precizat că pe masa de lucru a Biroului permanent se află un număr de aprox. 140 de proiecte lege şi iniţiative legislative care trebuie să fie transmise la comisiile de specialitate pentru raport. Întrebat dacă se ia în calcul posibilitatea ca plenul Camerei să preia această atribuţie a Biroului, Oltean a răspuns afirmativ. El a menţionat că, în acest sens, ar trebui să fie modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, altfel existând riscul să fie blocată activitatea atât la nivelul comisiilor, cât şi la nivelul plenului. Amintim că Opoziţia a decis să nu participe la aceste şedinţe până când PDL nu o va retrage pe Roberta Anastase de la conducerea Camerei, după falsul grosolan pe care aceasta le-a girat la votul Legii pensiilor.