Biserica Catolică cehă acceptă amînarea restituirii bunurilor confiscate de comunism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Biserica Catolică cehă acceptă amînarea restituirii bunurilor confiscate de comunism

Monden 28 Septembrie 2009 / 00:00 347 accesări

Biserica Catolică cehă a acceptat amînarea, pe perioada crizei economice, a soluţionării problemei sensibile a restituirii bunurilor sale confiscate sub regimul comunist, a afirmat premierul ceh, Jan Fischer, după o întîlnire cu secretarul de Stat al Vaticanului. ”Manifestînd răbdare faţă de situaţia actuală de criză economică, Biserica a dat dovadă de un spirit de colaborare, dar cu perspectiva reluării chestiunii la momentul oportun şi într-o formă corespunzătoare”, a confirmat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvînt al Vaticanului. Întîlnirea dintre premierul ceh şi secretarul de Stat al Vaticanului, Tarcisio Bertone, a avut loc în marja vizitei de trei zile a Papei Benedict al XVI-lea în Cehia. Cu ocazia unei întrevederi de 15 minute, cei doi au abordat şi problema solidarităţii internaţionale faţă de ţările sărace, precum şi tematicile europene.

Precedentul Guvern ceh al premierului liberal Mirek Topolanek şi-a dat acordul prealabail, în ianuarie 2008, asupra unui proiect de lege privind restituirea bunurilor confiscate bisericilor cehe în timpul regimului comunist, în perioada 1948-1989. Acest acord prealabil, semnat la capătul unor lungi negocieri cu cele 17 biserici recunoscute legal în Cehia, prevede restituirea unei treimi din bunurile confiscate şi acordarea unei compensaţii financiare pentru celelalte două treimi. Compensaţia financiară totală a fost stabilită la 83 de miliarde de coroane (3,3 miliarde de euro). Plata fiind eşalonată pe 60 de ani, suma finală, cu dobînzile aferente incluse, ar reprezenta 270 de miliarde de coroane (10,7 miliarde de euro), dintre care 83% ar reveni Bisericii Catolice, restul urmînd a fi repartizat între celelalte biserici şi comunităţi religioase. Pînă în prezent, Parlamentul ceh nu s-a pronunţat asupra acestui proiect de lege. Guvernul lui Topolanek a fost înlăturat de la putere printr-o moţiune de cenzură, în luna martie.

Taguri articol


12