Biserica Greacă îşi serbează hramul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cea mai veche biserică din Constanţa

Biserica Greacă îşi serbează hramul

Justiție 02 August 2013 / 00:00 587 accesări

În această duminică, două surori vor fi călugărite la mănăstirea Crucea, iar slujba va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, începând cu ora 7.30. În noaptea de duminică spre luni, la miezul nopţii, Ierarhul Tomisului va mai săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, din apropierea localităţii Mihail Kogălniceanu, parohie care îşi serbează luni hramul. La slujbă este aşteptat să participe şi ÎPS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Pe data de 6 august, cea mai veche biserică din Constanţa, Biserica Greacă, îşi serbează hramul, „Schimbarea la Faţă”, ocazie cu care Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie, la ora 8.45. Tot cu acest prilej, vor fi aduse de duminică, 4 august, şi până pe data de 8 august moaştele Sfântului Apostol Andrei, la care credincioşii se vor putea închina.

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul feţei Sale, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi: Petru, Ioan şi Iacov. Datele istorice spun că sărbătoarea îşi are originea în momentul sfinţirii unei biserici zidite de Sfânta Împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul IV. Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului V. În secolul VIII, odată cu generalizarea acestui praznic, Sfântul Andrei Criteanul compune o predică la Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschin şi Cosma au compus imnuri religioase în cinstea sărbătorii.



12