Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) îndeamnă clerul şi credincioşii să voteze la alegerile prezidenţiale, "cu responsabilitate creştină şi civică pentru împlinirea binelui comun în societatea românească şi viitorul României". "În perspectiva alegerilor prezidenţiale din România (2 noiembrie 2014), Sfântul Sinod îşi reafirmă îndemnul către slujitorii Sfintelor Altare şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române de a participa la vot în duhul credinţei şi al iubirii de Biserică şi Neam, cu responsabilitate creştină şi civică pentru împlinirea binelui comun în societatea românească şi viitorul României", se menţionează într-un comunicat transmis astăzi de Patriarhia Română. Pe de altă parte, întrunit în şedinţă marţi şi miercuri, Sfântul Sinod a declarat anul 2016 ca Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică.