Biserica ne interzice cazarea în mănăstiri şi biserici?!!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Blessed by BOR!”

Biserica ne interzice cazarea în mănăstiri şi biserici?!!

Eveniment 10 Decembrie 2013 / 00:00 813 accesări

Un zid înalt se ridică în faţa ochilor grupului obosit. Poarta din zid este ferecată şi, în ciuda rugăminţilor fierbinţi ale pelerinilor, rămâne închisă. Oamenii îşi îndreaptă ochii spre cer, implorând în tăcere graţia divină sau, poate, doar un răspuns. Soarele arde nemilos, împingând praful şi deznădejdea adânc, până în inimile celor pedepsiţi astfel.

Şi, desigur, povestea ar putea continua în nota aceasta depresivo-maniacă până când pelerinii ar muri de foame şi de sete în faţa zidurilor înalte ale mănăstirii, închise pentru ei prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Doar prin această metaforă, a uşilor închise, poate fi înţeleasă respectiva decizie a Bisericii de a restricţiona accesul pelerinilor în mănăstiri. În atmosfera de ev mediu întunecat care se conturează în războiul dintre BOR şi agenţiile de turism - căci despre un atare lucru lumesc este vorba -, negarea accesului la spiritualitate se ascunde după necesitatea binecuvântării şi iţeşte de acolo câte un ochi speriat. Sună complicat? Nu e! Ca să poţi avea acces tu, mirean de rând, între zidurile încăpătoare ale mănăstirilor, pentru a te adăpa la izvorul spiritualităţii, pentru a petrece o noapte pe laviţa tare şi pentru a mânca o ciorbă de varză cum numai măicuţele ştiu să facă - totul contra cost, bineînţeles - ai nevoie de binecuvântarea BOR. Oricum plăteşti, dar acum ai nevoie şi de un drum la Bucureşti, la Patriarhie, de stat pe la uşi, pe la fereştri bisericeşti, pentru a obţine binecuvântare. Fără „blessed by BOR”, se cheamă că n-ai ce căuta în spaţiul sfântului lăcaş de cult şi, dacă insişti, o pui şi de-o anatemă. Gata! Cine are nevoie de „high guidance” să meargă la Patriarhie să o obţină! Şi, până la urmă, ce mare scofală cu mănăstirile astea? Ce, un „guidance” mai mic, la o biserică de cartier, nu se poate? Ce atâta mănăstiri?

Acu’, lăsând gluma la o parte, cică, zice ziarulring.ro, în şedinţa din 28 octombrie, Anno Domini 2013, Sfântul Sinod al BOR - Dumnezeu să pogoare asupra sa înţelepciune şi curăţie sufletească şi să-l ţină... aşa - a hotărât să interzică mănăstirilor şi bisericilor să mai cazeze sau să mai hrănească turişti, fie că vin prin agenţii, fie că nu, dacă aceştia nu au binecuvântarea Patriarhiei. Abia după ce turiştii fac dovada că se află în posesia binecuvântării (Oh, My God!) autorităţilor bisericeşti abilitate, se poate purcede la cazare, respectiv hrănire, spirituală şi carnală, ş.a... Cum e posibil aşa ceva? Un răspuns ar putea veni de la prim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea, care declară că măsura a fost luată pentru că Patriarhia pierdea controlul banilor încasaţi de mănăstiri. Să mai comentăm?

Mamaia Vica merge, de fiecare Sân’tă Mărie, la mănăstire şi acolo îşi vede de necazurile ei o săptămână, zece zile, cum o ţin şalele şi portofelul. Mama Vica este din satul X, comuna Y, de lângă Vaslui. Şi cum satul nu face parte din jumătatea racordată la net a României, ea nu are cum să afle, chiar presupunând că ar fi vreo internaută, de noua decizie a Sfântului Sinod. Şi se trezeşte Mama Vica cu poarta mănăstirii închisă în nas, cu sarsanalele în praf şi cu ochii în lacrimi, privind fără să înţeleagă cum BOR vrea să ştie câte suflete, de ce categorie şi cu câţi bani în buzunar trec pragurile sfintelor lăcaşe. „Nu ştiu, mamaie, te duci matale ’colo, la Patriarhie, să-ţi dea ăia binecuvântare, că altfel n-ai ce căuta aici”, i se spune. Păi, ce treabă are ea? Rugăciunile şi alinarea spirituală au nevoie de girul cuiva? Ea merge de zeci de ani la stareţa care o înţelege şi o ajută, şi acum...

O explicaţie a deciziei se găseşte în “expunerea de motive” a Hotărârii nr. 9.701 a Sfântului Sinod, din 29 noiembrie 2013: “În ultima perioadă s-a constatat că, pe piaţa ofertelor de turism din ţară, se regăsesc anumite structuri (agenţii, firme, persoane fizice) care promovează aşa-numite pelerinaje şi copiază anumite itinerarii religioase sau încearcă să acrediteze ideea că sunt desfăşurate cu girul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru evitarea unor astfel de situaţii neplăcute, Patriarhia Română recomandă credincioşilor care doresc să participe la pelerinaje să se adreseze Birourilor de pelerinaje înfiinţate de Biserica Ortodoxă Română cu scop misionar, iar nu comercial, care nu urmăresc câştigul financiar, ci folosul duhovnicesc al pelerinilor. Înfiinţate potrivit legislaţiei româneşti şi europene în vigoare, acestea oferă asistenţă religioasă şi servicii turistice de cea mai bună calitate, dovadă fiind numărul tot mai mare de credincioşi ortodocşi din ţară şi străinătate care optează pentru a merge în pelerinaj cu birourile de pelerinaje ale Patriarhiei Române”.

Să fie ăsta un posibil scenariu? Cu siguranţă! Să ne rugăm să-i dea Dumnezeu Sfântului Sinod mintea cea de pe urmă şi înţeleciunea cea dintâi şi să renunţe la un asemenea atac asupra libertăţii, drepturilor omului şi accesului neîngrădit (până acum) la spiritualitate şi îndrumare creştinească.



12