Sîmbătă, în prezenţa mai multor feţe bisericeşti, a fost sfinţită biserica din zona Energia. Lăcaşul de cult este singurul din această zonă, cea mai apropiată biserică ce deserveşte enoriaşii fiind cea din cartierul Coiciu. Lăcaşul va purta hramul Sf. ierarh Colinic de la Cernica şi va deservi aprox. 300 de familii. Piatra de temelie a construcţiei a fost pusă în anul 2004 şi s-a reuşit construcţia unei biserici paraclis (biserică de lemn). Potrivit afirmaţiilor purtătorului de cuvînt al Arhiepiscopiei, Liliana Năclad, în acelaşi loc se are în vedere construirea unui complex eclezial, care va cuprinde o biserică nouă, o cantină socială şi o bibliotecă. La slujba de sfinţire a lăcaşului de cult a luat parte şi primarul Constanţei, Radu Mazăre. Biserica va deservi şi persoanele care vor locui, începînd de anul viitor, în locuinţele ieftine ce vor fi construite de Primăria Constanţa, în zona Energia.