Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor

Religie 26 Noiembrie 2016 / 07:24 2617 accesări

Sâmbătă, 26 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Stelian, ocrotitorul copiilor. Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Schimbarea la față și Sf. Ioan Rusul” din Ovidiu (lângă podul de cale ferată), începând cu ora 8.30. Aici, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu comunitatea de credincioși, va oferi daruri pentru 17 copii nevoiași din localitate, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, care primesc aproape zilnic alimente, îmbrăcăminte, rechizite și, când este posibil, excursii. Un alt program social al parohiei se derulează din 2013 și include 25 de familii care primesc pâine zilnic și 30 de persoane care beneficiază de masă caldă de două ori pe lună. Parohia mai desfășoară acțiuni sociale și pentru copiii defavorizați din centrul „Casa Viață Nouă” din orașul Ovidiu. Tot sâmbătă, începând cu ora 14.30, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cernavodă (str. Mircea cel Bătrân nr. 3, zona bisericilor), iar de la ora 16.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la cea de-a XXXV-a ediție a Festivalului internaţional de muzică corală „I.D. Chirescu”. Acesta se desfășoară sâmbătă la Casa de Cultură din Cernavodă, iar duminică la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din oraș. Duminică, 27 noiembrie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Ecaterina” din localitatea Tuzla (str. Constanței nr. 71, vizavi de Primărie). Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon care se află la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din 24 noiembrie, până duminică, ora 14.00. Așezământul de cult a fost ctitorit în anul 1884, de către omul politic și istoricul Mihail Kogălniceanu.



12