Preşedintele rus, Vladimir Putin, apreciază că „Biserica Ortodoxă Rusă este un partener natural al puterii politice”, într-un film difuzat de un post public de televiziune, subliniind asupra unei renaşteri a Bisericii, o victimă a represiunii în perioada sovietică. „În momentele cele mai critice ale istoriei noastre, poporul nostru s-a întors la rădăcini, la religia creştină şi la valorile spirituale”, a declarat Putin în „Al doilea botez al Rusiei”, un film de două ore realizat de Departamentul pentru Comunicare al Bisericii Ortodoxe Ruse şi difuzat luni de postul public Rossia. Intervievat alături de Patriarhul ortodox rus Kiril şi alţi prelaţi de rang înalt, Putin a apreciat că „Biserica a umplut vidul moral creat de absenţa unor repere, după prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991. A fost o renaştere naturală a poporului rus. Există numeroase axe de cooperare între Biserică şi stat”. Potrivit filmului, Rusia a construit, în fiecare an, aproximativ 1.000 de biserici ortodoxe în lume, un fapt fără precedent în istoria creştinismului.
Unii observatori constată, de mai mulţi ani, o consolidare a legăturilor între statul rus şi Biserica Ortodoxă Rusă, condusă începând din 2009 de Patriarhul Kiril. Televiziunea publică transmite în mod frecvent discursuri susţinute de patriarh şi sărbători religioase. Într-un discurs adresat naţiunii, susţinut în decembrie, Putin a deplâns lipsa de valori spirituale şi valori tradiţionale în Rusia, citând o predică a patriarhului, care a apreciat că „religia este singura valoare spirituală în societate”. Numeroase voci au criticat Rusia, protestând faţă de un loc tot mai important oferit religiei în şcoli, unde preoţi susţin, în prezent, cursuri de cultură ortodoxă. Condamnarea, anul trecut, la doi ani de închisoare a unor tinere membre ale grupului contestatar rus Pussy Riot, pentru interpretarea unei rugăciuni anti-Putin în Catedrala din Moscova, a reflectat, în opinia unor observatori, strângerea legăturilor între stat şi Biserică. Putin le-a reproşat tinerelor că „subminează fundamentele moralei” şi a aprobat condamnarea lor.
Vladimir Putin a mai declarat în documentar că mama sa l-a botezat în secret faţă de tatăl său, care era membru al organizaţiei Partidului Comunist în fabrica în care muncea. Ca membru de partid, tatăl său ar fi avut probleme în cazul în care autorităţile ar fi aflat despre botez.