O declaraţie publică semnată de mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Reformate din România, în care se solicită finanţarea de stat a unităţilor de învăţămînt confesional, va fi înaintată Parlamentului României şi va fi promovată la Bruxelles de către europarlamentarul Tokes Laszlo. Consilierul pe probleme de învăţămînt, Tolnai Istvan, a anunţat, ieri, că declaraţia a fost concepută în cadrul unei dezbateri organizate la sfîrşitul săptămînii trecute la Oradea de Eparhia Reformată de pe lîngă Piatra Craiului, sub egida cabinetului parlamentar al episcopului Tokes Laszlo. „Tema a fost situaţia actuală a învăţămîntului confesional în România, iar la dezbatere au participat reprezentanţi ai bisericilor istorice maghiare, preoţi, istorici, cercetători, dar şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Bihor şi ai Uniunii Pedagogilor Maghiari din România”, a declarat Tolnai. În urma discuţiilor, participanţii au conceput o declaraţie menită să atragă atenţia Parlamentului României, dar şi celui European asupra problemelor cu care se confruntă învăţămîntul confesional în România. “Constituţia României prevede trei forme de învăţămînt, printre care şi cel confesional, însă noua Lege a învăţămîntului, aflată în dezbatere în Parlament, nu reflectă acest lucru, adică să se dea posibilitatea cultelor, fie ele reformate, catolice sau greco-catolice, să înfiinţeze unităţi de învăţămînt, de la creşă şi pînă la studii superioare, autonome, care să fie finanţate de stat. Enoriaşii noştri sînt plătitori de impozite. În cazul în care doresc să-şi înscrie copiii la instituţiile de învăţămînt confesionale, normal ar fi să beneficieze de aceleaşi condiţii ca în şcolile de stat. Sper ca, prin demersul nostru, să reuşim să ne facem auziţi”, a explicat consilierul eparhial.