Vaticanul critică un proiect legislativ european referitor la egalitatea în drepturi, care le-ar permite ateilor să atace expoziţiile de artă sacră şi vrăjitoarelor să folosească bisericile. Directiva ar putea intra în vigoare în 2011, dacă statele membre o aprobă în unanimitate în cadrul discuţiilor planificate pentru luna noiembrie de către preşedinţia suedeză a UE. Proiectul a fost criticat recent de Conferinţa Episcopilor Romano-Catolici din Anglia şi Ţara Galilor, ca parte a unei proceduri de consultare formale a Guvernului britanic. Grupul episcopilor cere ca UE să protejeze demnitatea înnăscută a oricărei persoane, dar solicită şi ca textul legal să modifice o clauză împotriva creării unui mediu jignitor şi să adauge o prevedere care să permită organizaţiilor religioase să funcţieze în acord cu etosul lor. ”Există un risc ca implementarea practică să transforme efectiv directiva într-un instrument de opresiune împotriva unui grup sau a altuia”, potrivit textului semnat de secretarul general al conferinţei episcopilor, Andrew Summersgill. ”Grupuri homosexuale ar putea să se declare jignite de prezentarea învăţăturilor morale ale Bisericii Catolice despre actele homosexuale, catolicii ar putea să se declare jigniţi de un marş Gay Pride, un ateu ar putea fi jignit de picturi religioase dintr-o galerie de artă”, se menţionează în text. ”Nu este clar dacă proiectul s-ar aplica la activităţile unui preot catolic, dacă, aşa cum s-a întîmplat recent, el ar refuza să facă o rezervare la biserică pentru un grup de vrăjitoare”, continuă documentul.