Deşi moneda virtuală bitcoin are doar câţiva ani în spate, presupusul său fondator, Satoshi Nakamoto, este o legendă. Din 2009, când a fost lansată, valoarea sa a tot crescut, ceea ce pare acum să fie o problemă de viaţă şi de moarte. În primul rând, a antrenat o serie de atacuri ale unor hackeri care au pus mâna pe bitcoini în valoare de circa 450 de milioane de dolari, după două atacuri separate. Iar veştile proaste nu se opresc aici. Autumn Radtke, de 28 de ani, director executiv în cadrul unei firme care face tranzacţii cu moneda virtuală, a fost găsită fără suflare în apartamentul său din Singapore, pe 28 februarie. Autorităţile locale consideră moartea tinerei o sinucidere, fiind aşteptate rezultatele toxicologice. În schimb, peste Ocean, familia şi presa vorbesc despre o moarte suspectă.
Ceva se întâmplă în lumea bună a finanţelor, moartea lui Autumn Radtke fiind al optulea deces suspect care se înregistrează de la începutul anului. De o moarte subită a avut parte, printre alţii, Gabriel Magee, de 39 de ani, vicepreşedinte în filiala JPMorgan din Marea Britanie, care s-a aruncat în gol de pe acoperişul sediului din Turnul Canary Wharf, pe 28 ianuarie, aparent fără niciun motiv. La rândul său, Ryan Henry Crane, de 37 de ani, director executiv în cadrul JPMorgan, a fost găsit mort în reşedinţa sa din Stamford, Connecticut, pe 3 februarie, şi nici până acum nu se cunoaşte cauza decesului. Iar aceeaşi soartă a avut-o şi un finanţist de 33 de ani care lucra pentru oficiul JPMorgan din Hong Kong, pe 18 februarie.
DEZMINŢIRE ŞI SPECULAŢII Misteriosul creator al monedei bitcoin ar putea fi, la rândul său, în pericol. Deşi o jurnalistă de la ”Newsweek” s-a lăudat că l-a găsit pe Satoshi Nakamoto, un fost fizician american de origine niponă, de 64 de ani, care trăieşte în California, unde îşi cultivă pasiunea pentru trenurile în miniatură, acesta a dezminţit că ar avea orice legătură cu moneda virtuală. Născut în 1949, în Japonia, Nakamoto a emigrat la 10 ani în SUA. Persoana întâlnită de jurnalista Leah McGrath Goodman de la ”Newsweek” ar fi recunoscut doar implicit că a creat în 2009 moneda bitcoin, care traversează, în prezent, o gravă criză de încredere, după închiderea bruscă a unor platforme de schimb. ”Nu mai sunt implicat în această poveste şi nu pot discuta despre ea. Se află în mâinile altor persoane, ele sunt responsabile acum”, ar fi declarat Satoshi Nakamoto. Discretul pensionar a chemat apoi Poliţia, afirmând că declaraţiile sale au fost scoase din context şi că nu se află la originea bitcoin.
Identitatea creatorului monedei bitcoin face, de câţiva ani, obiectul unor speculaţii potrivit cărora Satoshi Nakamoto nu ar fi decât un pseudonim sau numele unui colectiv. Absolvent de fizică la Universitatea Politehnică din California şi tată a şase copii, Nakamoto a lucrat în dosare secrete ale armatei americane şi ale altor firme, scrie ”Newsweek”. ”Există un gol complet în viaţa lui într-o anumită perioadă... Nu va recunoaşte niciodată că el a lansat moneda bitcoin”, a declarat revistei un frate al lui, Arthur Nakamoto. ”Este un om strălucit... Matematică, inginerie, calculatoare, ştie să facă tot”, a adăugat acesta. Articolul lung de pe site-ul ”Newsweek” a declanşat critici virulente online, unii internauţi acuzând revista că îl expune pe Nakamoto curiozităţii publicului prin publicarea fotografiilor lui şi ale casei. ”Unde vă este integritatea jurnalistică?”, întreabă un internaut, în timp ce altul se arată indignat că articolul dezvăluie identitatea unui om care nu vrea în mod clar să fie identificat. Să sperăm că cyber-criminalii nu îl vor lua în vizor în mod personal pe presupusul creator al bitcoin şi se vor mulţumi doar să spargă puşculiţele electronice ale firmelor de tranzacţionare!