Bjork şi Ennio Morricone, laureaţi cu Polar Music Prize pe 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bjork şi Ennio Morricone, laureaţi cu Polar Music Prize pe 2010

Monden 01 Septembrie 2010 / 00:00 382 accesări

Cântăreaţa islandeză Bjork şi compozitorul italian Ennio Morricone au primit Polar Music Prize pe anul 2010, luni, în cadrul unei ceremonii organizate la Stockholm. Distincţiile le-au fost înmânate celor doi muzicieni de către regele Carl XVI Gustaf al Suediei, în cadrul unei ceremonii de gală. Ambii muzicieni au primit, cu această ocazie, un premiu în valoare de 90.600 de lire sterline (110.860 euro). Polar Music Prize, înfiinţat în 1989 de Stig Anderson, fostul manager al grupului Abba, este acordat în fiecare an, unui artist pop şi unui interpret sau compozitor de muzică clasică.

Bjork este o cântăreaţă, compozitoare, actriţă şi producătoare muzicală islandeză, considerată una dintre cele mai talentate şi mai versatile interprete ale generaţiei sale. De-a lungul carierei, Bjork a lansat şapte albume de studio şi a compus coloana sonoră pentru două lungmetraje. Cunoscută pentru vocea ei expresivă de soprană, Bjork a inclus în muzica ei numeroase influenţe provenind din stiluri muzicale diferite, precum pop, rock alternativ, jazz, muzică ambientală, muzică electronică, folk şi trip-hop, artista islandeză fiind celebră, totodată, pentru costumele excentrice pe care le poartă pe scenă şi pentru originalitatea videoclipurilor sale. Piesele “It\'s Oh So Quiet”, “Army of Me” şi “Hyperballad” au ajuns Top 10 din Marea Britanie. Casa ei de discuri, One Little Indian, a raportat, în 2003, faptul că artista islandeză a vândut peste 15 milioane de albume pe plan mondial. Bjork a primit 13 nominalizări la premiile Grammy şi alte două pentru Globurile de Aur. Pentru rolul din filmul “Dansând cu noaptea / Dancer in the Dark”, regizat de Lars von Trier, artista islandeză a primit trofeul acordat celei mai bune actriţe într-un rol principal la Festivalul de Film de la Cannes, în anul 2000. Cel mai recent album al cântăreţei se numeşte “Volta” şi a fost lansat în 2007.

Ennio Morricone, născut pe 10 noiembrie 1928, este unul dintre cei mai influenţi compozitori de muzică de film din generaţia sa. Morricone a compus coloana sonoră a peste 500 de lungmetraje şi filme de televiziune, fiind celebru pentru colaborările sale cu o serie de regizori de talie mondială, precum Sergio Leone, Brian De Palma, Barry Levinson şi Giuseppe Tornatore. Ennio Morricone a câştigat două premii Grammy, două Globuri de Aur, cinci Anthony Asquith Awards for Film Music - oferite de organizatorii galelor BAFTA şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Oscar la categoria Cea mai bună coloană sonoră originală. Compozitorul italian a primit Oscarul onorific în 2007, din partea Academiei de Film americane, pentru “contribuţia sa magnifică şi multilaterală adusă artei de a compune muzică de film”.

Taguri articol


12