„Black Sea International Summer Festival”, la Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În această seară

„Black Sea International Summer Festival”, la Mamaia

Cultură 05 August 2009 / 00:00 549 accesări

În piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia se desfăşoară astăzi, de la ora 21.00, o manifestare de excepţie, dedicată muzicii, „Black Sea International Summer Festival” 2009, rod al colaborării dintre artiştii constănţeni de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” şi artişti sud-coreeni. Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi Teatrul „Oleg Danovski” şi care se va desfăşura sub forma unui concert simfonic, îi are ca solişti pe soprana Daniela Vlădescu, director al teatrului constănţean şi pe violonista Hyeon-Jin Cho. Tînăra violonistă Hyeon-Jin Cho, de numai 12 ani, studiază vioara de la cinci ani, iar în prezent, urmează cursurile Şcolii de muzică „Yehudi Menuhin” din Regatul Unit al Marii Britanii, la clasa profesorului Lutsia Ibragimova. La pupitrul orchestrei simfonice a Teatrului „Oleg Danovski” se va afla unul dintre cei mai importanţi dirijori coreeni, Jin-Kwon Lee. Din palmaresul său fac parte numeroase diplome, premii şi participări la manifestări de prestigiu, cu caracter naţional şi internaţional. Jin-Kwon Lee a efectuat turnee cu orchestra simfonică din Seul, a realizat înregistrări cu orchestra radio din Sofia şi a apărut în concerte cu orchestre simfonice de renume, din Ucraina, Polonia, Rusia, China, Bulgaria sau România.

„Black Sea International Summer Festival” 2009 se va deschide cu uvertura la musicalul „Honggildong”, creaţie a lui Hae-Kwan Lee. Această lucrare îi este dedicată eroului popular naţional al coreenilor. Legendarul Honggildong, un fel de Robin Hood asiatic, este eroul primului roman scris în stil corean, care face parte din zestrea culturală universală. Programul mai cuprinde lucrările „Fruhlingsstimmen”/ „Voci de primăvară” de Strauss, Concertul nr. 2 în Do minor, op. 22 pentru vioară de Wieniawski, suita nr. 1 din „Carmen”, de Bizet, aria „O mio babbino caro” din opera „Gianni Schicchi”, de Puccini, aria „Un bel di Vedremo” din opera „Madama Butterfly”, de Puccini, „Tonight” din musicalul „West Side Story”, de Leonard Bernstein, Dansuri ungare, de Johannes Brahms, „Han o baik Nyun”, de Ji-Hyun Baik pentru orchestră şi „Marşul lui Radetzky”, de Johann Strauss.



12