Blaga îl laudă pe Năstase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Blaga îl laudă pe Năstase

Politică 25 Septembrie 2009 / 00:00 448 accesări

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a avut o ieşire halucinantă în urmă cu două zile, declarînd într-un interviu că preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, este un om agreabil, care a fost cel mai bun premier al României de după 1990. Astfel de aprecieri nu ar fi trezit nicio suspiciune dacă ar fi venit din partea unui social-democrat sau din partea unui membru al unui partid care, în mod tradiţional, colaborează cu PSD. Însă laudele la adresa lui Năstase, venite de la un reprezentant din linia întîi a partidului care şi-a croit drum pe scena politică prin poziţia antagonică faţă de PSD, au trezit numeroase suspiciuni, întărind zvonurile privind faptul că o parte a PD-L se gîndeşte, deja, la viitorul partidului de după alegerile prezidenţiale. Blaga sugerează în mod clar că Năstase ar fi nevinovat de acuzaţiile care i se aduc în justiţie, afirmînd: \"Nu ştiu de unde are puterea să-şi facă atîta rău, cînd se poate lăsa anchetat şi să încheie povestea asta\". În acelaşi material, Blaga se exprimă mai mult decît rece despre Elena Udrea, despre care afirmă că e doar „o colegă” şi că \"mie îmi place să văd decolteuri, dar nu aşa văd lucrurile în partid\", în schimb atacă tăios figurile cel mai dragi preşedintelui, adică Macovei, Traian Ungureanu şi Cristian Preda: \"Să văd eu cum luptă Monica Macovei, Cristi Preda pentru imaginea partidului democrat-liberal. Să-i văd eu. Vă spun că nu i-am văzut o dată, de cînd s-au ales, că spun ceva în calitate de membri PD-L\". Afirmaţiile lui Blaga au născut deja o ipoteză în minţile analiştilor politici, întărită de o serie de informaţii de dată recentă din interiorul PD-L, anume că lideri de primă mărime ai partidului, precum Blaga, Berceanu, Videanu, Frunzăverde, Cezar Preda etc, sătui de dictatura Băsescu-Udrea-Boc, pregătesc o mică \"defecţiune\" pentru perioada alegerilor, un non-combat care să îi creeze probleme majore lui Traian Băsescu şi care să îi deschidă drum spre Cotroceni lui Oprescu. Odată acest lucru întîmplat, perdantul Băsescu ar deveni ostracizat în propriul partid.



12