Pedeliştii sunt în criză de oameni reprezentativi. După atâţia ani de guvernare au ajuns să poarte cu ei destule “tinichele de coadă”. Cei mai mulţi pedelişti se cred înţelepciunea întruchipată, esenţa democraţiei şi susţin că tot ceea ce fac ei este în folosul ţării. Dar s-a dovedit că nu e aşa. Consultantul financiar Ionel Blănculescu a declarat, sâmbătă. că persoane din zona PDL l-au abordat pentru a se interesa asupra disponibilităţii sale de a prelua o funcţie executivă: “Au fost anumite tatonări dacă doresc să mă mai implic, întrebându-mă dacă mai doresc să mă implic în zona executivă şi am spus că da, sigur, în problemele care mă privesc pe mine, economice, financiare, cu cea mai mare plăcere”. El a precizat şi că este interesat de acţiuni care \"să vizeze marea evaziune fiscală, drenarea banului public de la bugetul de stat prin fraudă fiscală, licitaţiile trucate ale statului, drenarea banului din companiile de stat, drenarea şi deturnarea banului din zona sănătăţii\". Blănculescu susţine că ar muta “centrul de greutate de pe austeritate asupra cetăţenilor pe austeritate asupra celor care fraudează de ani de zile aceste fonduri”. Emil Boc a declarat sâmbătă că el ştie ce are de făcut şi nu doreşte să comenteze speculaţiile apărute în ultimele zile, cu privire la demisia sa din funcţia de premier. La insistenţele jurnaliştilor, care au dorit să ştie ce anume are de făcut, vizibil enervat, Boc a răspuns: „Fiţi siguri că voi spune în primul rând în faţa colegilor şi după aceea în faţa presei ce are de făcut Guvernul şi partidul, în perioada următoare”.