Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(ANAF) Sorin Blejnar a fost chemat, ieri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, alături de fostul său şef de cabinet Codruţ Marta şi de fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) Viorel Comăniţă. El a declarat că le va cere procurorilor să îi prezinte probele în cazul acuzaţiilor care îi sunt aduse. Blejnar a reafirmat că nu are nicio implicare în acest dosar şi că îşi va demonstra nevinovăţia. După aproximativ jumătate de oră, fostul şef al Fiscului a părăsit sediul DNA după ce procurorii i-au adus la cunoştinţă că i-au prelungit interdicţia de a părăsi ţara cu încă 22 de zile. Blejnar poate contesta măsura în instanţă. În 17 iulie, când procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile, Blejnar declara că nu a cunoscut istoricul fiscal al firmelor despre care vorbesc anchetatorii că ar fi păgubit bugetul statului cu aproape 15 milioane de euro. Potrivit DNA, fostul şef al ANAF Sorin Blejnar ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, grupul infracţional care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
SECHESTRU La sfârşitul lunii iulie, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând fostului şef al ANAF Sorin Blejnar, fostului său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostului director al ANV Viorel Comăniţă. În cazul lui Sorin Blejnar măsura a vizat bunuri imobile din municipiul Arad, un imobil şi un teren situate în sectorul 1 din Bucureşti, acţiuni cotate pe piaţa bursieră cu o valoare de 253.158,90 lei, după cum rezultă din declaraţia de avere a acestuia din 2011. Pentru Codruţ Marta, a fost instituit sechestru doar asupra unui imobil din sectorul 2, cu o valoare de impunere de 332.860 lei, acesta neavând acţiuni cotate pe piaţa bursieră. În cazul lui Viorel Comăniţă, s-a constatat că la adresa de domiciliu nu locuieşte nimeni, dar a fost identificată o proprietate deţinută de acesta în judeţul Sibiu.