Preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a acuzat, ieri, într-o conferinţă de presă, pe şeful ANAF, Sorin Blejnar, că ar fi dispus controale la toate firmele partenere ale clubului auto în care este membru. Ponta a afirmat că, de zece zile, toţi membrii clubului auto în care este membru şi pentru care concurează în Campionatul Naţional de Raliuri se plâng de faptul că firmele care au contracte sau relaţii cu clubul ar fi controlate de ANAF. „Doar în România se întâmplă ca şeful ANAF să folosească instituţia pe care o conduce pentru a-i ataca pe adversarii politici. Eu aştept să se termine toate controalele, eu personal nu am primit nicio sponsorizare, doar clubul, şi după aceea o să depun plângere penală împotriva lui Blejnar. Poate îl trimite pe Csibi Barna în control, pentru că eu fac echipă cu Edwin Keleti“, a spus el. Ponta a acuzat şi Institutul pentru Politici Publice (IPP) că nu sancţionează faptul că, de două luni, Camera Deputaţilor nu a avut cvorumul necesar pentru adoptarea legilor organice, întrucât ar fi plătit „din banii PDL“. Ponta a acuzat IPP că i-a semnalat pe parlamentarii PSD ca fiind primii în topul absenteiştilor, în condiţiile în care social-democraţii luaseră o decizie politică de a nu participa la voturile finale din Camera Deputaţilor, după ce au acuzat adoptarea „frauduloasă“ a Legii pensiilor. „IPP m-a obligat, practic, după ce ne-a acuzat că suntem marii chiulangii, să fiu complice cu Roberta Anastase, care a furat voturi la Legea pensiilor. Noi am fost prezenţi, dar nu am votat. Dar IPP, instituţie plătită din banii PDL, nu îi critică niciodată pe cei de la PDL, pentru că de două luni Camera Deputaţilor nu are cvorumul necesar pentru a adopta legi organice“, a declarat Ponta.