Interesant modul în care un personaj lipsit de orice carismă, cu o educaţie precară şi cu o prezenţă cel puţin modestă – cum este fostul preşedinte ANAF – reuşeşte să devină o vedetă şi să ocupe pagina întâi nu doar a tabloidelor. Este, probabil, meritul tipului de societate pe care o construim de două decenii încoace, de a scoate la suprafaţă astfel de specimene, modificându-le radical traiectoria socială.

Sorin Blejnar ar fi putut deveni una dintre figurile reprezentative ale lumii interlope – are toate calităţile necesare – dacă n-ar fi fost politica. Da. Politica locală, exercitată de un personaj influent – primarul Aradului, Gheorghe Falcă, devenit în perioada în care actualul preşedinte avea o viaţă socială mai intensă, fin al acestuia. Sub aripa protectoare a lui Falcă s-au emancipat şi au ocupat funcţii în aparatul de stat tot felul de personaje selectate din mediul mafiei oficiale locale, ce strânge laolaltă poliţişti, vameşi, inspectori fiscali. Pe acest ultim culoar a evoluat Blejnar, alături de Igaş şi de pleiada de poliţişti dusă de acesta la Bucureşti pentru a întări Ministerul de Interne. Graţie protecţiei politice, Blejnar a sărit treptele administraţiei până la cea mai înaltă din zona fiscalităţii. De aici a avut imaginea completă a sistemului şi a viciilor sale care puteau fi exploatate cu succes. Stenogramele date publicităţii recent dezvăluie nu doar faţeta “intelectuală” a personajului (vocabularul său i-a făcut probabil să roşească pe interceptorii de la SRI), dar şi abilitatea sa de public-relation (modul de abordare şi de periere a celor mai înalţi în grad şi slugărnicia voioasă faţă de şefi în general), dar şi abilitatea sa în a efectua aranjamentele necesare consolidării structurilor pe care le controlează. Practic, rolul său de şef se reducea la a construi canalele sigure pe care se duceau banii care nu trebuiau să ajungă în buget. Ca om de încredere al arcului politic la putere avea acces, practic, peste tot, inclusiv la cel mai înalt nivel, fiind tratat camadareşte. Telefonul său era un veritabil dispecerat prin care se făceau toate aranjamentele necesare în favoarea menţinerii controlului asupra întregului edificiu de fraudare a bugetului.

Urmărirea şi punerea sub acuzare a acestui personaj este un succes neaşteptat al unui Parchet mult prea adesea supus controlului şi presiunii externe. O adevărată eroare – aş spune – a celor care n-au reuşit să ia toate măsurile pentru a-şi proteja acţiunile. Iar căderea lui Blejnar riscă să declanşeze un veritabil principiu al domino-ului…