Huffington Post UK a dedicat un articol de mare amploare proiectului de la Roşia Montană. Semnatarul articolului, Rupert Wolfe-Murray, şi-a făcut investigaţiile pentru redactarea articolului în România, la Roşia Montană. El s-a arătat mulţumit că acea companie minieră canadiană \'\'Gabriel Resources\'\' nu a reuşit \'\'să cumpere\'\' sistemul judiciar din România, “care a blocat-o refuzându-i autorizaţia de planificare”. El consideră că “aceasta este cea mai încurajatoare veste cu privire la sistemul juridic din România din ultimii 20 de ani”. El descrie România ca fiind o ţară cu oameni prietenoşi, dar “exasperaţi de corupţia din sectorul public vast”. În opinia lui, pe acest fond, “investitori lipsiţi de scrupule au acum ocazia să facă ce îşi doresc în România”: “Cu un astfel de cadru nepromiţător este şocant să vezi că o asociaţie de locuitori din satul transilvănean Roşia Montană - Asociaţia Rezidenţilor - care a organizat campania \'\'Salvaţi Roşia Montană\'\' - a reuşit să blocheze o mină de aur în valoare de mai multe miliarde de dolari, un proiect care va distruge trei sate şi va crea cel mai mare lac de cianură din Europa. Protestatarii spun că apele subterane din întreaga regiune vor fi contaminate, iar în cazul în care barajul de cianură se va rupe va otrăvi Dunărea şi Marea Neagră”.
SUSŢINERE Wolfe-Murray vorbeşte de sutele de milioane investite de compania canadiană care râvneşte la Roşia Montană şi de “sprijinul indulgent” din partea lui Traian Băsescu. Jurnalistul aminteşte de decizia din aprilie a Curţii de Apel Alba Iulia, care a declarat planul de \"urbanism\" al companiei canadiene (baza pentru toate autorizaţiile ulterioare - n.r.) drept nul şi neavenit: “Această decizie a fost confirmată de ministrul român al Mediului, Rovana Plumb, fost parlamentar european, care a semnat petiţia anti-cianură în minerit în Parlamentul European”. Autorul articolului vorbeşte şi despre eforturile voluntarilor pentru stoparea acestui proiect şi despre realizarea de către o agenţie de publicitate cu sediul la Bucureşti a unui “clip de campanie pro-bono strălucit, care foloseşte un concept inspirat de Holocaust (şi o actriţă de origine evreiască care a interpretat-o pe Maria în filmul lui Mel Gibson \'\'Patimile lui Hristos\'\', Maia Morgenstern) pentru a se opune proiectului minier”.