De data aceasta nu vom „bârfi“ despre vreo „pitzi“, ci chiar despre „Piţi“ în relaţia actuală cu fosta sa... balerină. Deşi iniţial nu a recunoscut că ar fi avut o relaţie şi că are un copil cu fosta balerină lituaniană Victoria Blochina, Victor Piţurcă a schimbat tactica, pe final de an, mai ceva ca la naţională. După ce instanţele juecătoreşti l-au obligat pe Piţi să-şi recunoască fiul, Edan (şapte ani), şi l-au pus la plata unei pensii alimentare mult mai mari decât şi-ar fi dorit, acum, selecţionerul „tinerel“ a trecut la ofensivă. Gândind că-i va fi mai ieftin să întreţină el singur copilul decât să-i plătească blondei o pensie alimentară de aproape 3.000 de euro pe lună, din care ea să-şi tragă parte pentru silicoane, Piţi vrea acum custodia copilului. Mai mult, pe lângă faptul că doreşte să îi ia Vicăi copilul, Piţurcă îi cere fostei balerine să îi plătească chiar ea pensie alimentară, echivalentul a 25% din salariul ei lunar.
Prima înfăţişare în cadrul acestui proces va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie. Se aud voci care susţin că intenţia lui Piţurcă ar fi ca în urma acestei acţiuni, în cazul în care nu reuşeşte să obţină custodia, măcar să i se poată micşora valoarea pensiei alimentare, să nu mai plătească o sumă atât de mare. Din nou, selecţionerul descoperă că în viaţă, uneori, e ca în fotbal. Golul vine când nu te aştepţi, iar plata... la final. I-a plăcut la dansuri cu balerina, dar nu vrea să plătească rezultatul distracţiei. Mai are varianta de a-şi încerca norocul la păcănele, unde se spune că e mai priceput decât la fotbal.