Zeci de persoane care locuiesc în blocul BL 2 din localitatea Adamclisi riscă să se aleagă cu o serie de boli, imobilul constituind un adevărat focar de infecţie, sunt de părere reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa. Medicii DSPJ au rămas fără cuvinte când au constatat în ce condiţii sunt nevoiţi să locuiască oamenii, subsolul blocului fiind plin de fecale, urină şi diferite resturi alimentare, existând un real pericol de îmbolnăvire. „Din cauza mizeriilor din subsol au apărut multe insecte care sunt vectori de transmitere a bolilor infecţioase. De asemenea, există pericolul ca toate dejecţiile umane să ajungă la instalaţia de apă potabilă, de unde nenorocirea va fi şi mai mare”, a declarat, ieri, la faţa locului, dr. Anca Claponea, medic în cadrul DSPJ.
ÎN PRAGUL DISPERĂRII. Locatarii au ajuns în pragul disperării, plângându-se că le este scârbă să mai intre în toalete pentru că toate fecalele vin înapoi în wc-uri. O familie care locuieşte la parterul blocului a fost nevoită să scoată wc-ul din casă şi să astupe bine locul unde se montează vasul. Femeia spun că este nevoită să îşi facă nevoile într-un lighean şi să arunce apoi dejecţiile în gaura vasului unde se montează wc-ul, după care să astupe la loc. “Altfel nu pot locui. Miroase de nu poţi să respiri. Este singura soluţie pe care am găsit-o. M-am săturat. Noi am tot reclamat că nu este normal ce se întâmplă, dar nimeni nu ne poate ajuta”, se plânge femeia care stă la parterul imobilului. Tot la parter locuieşte şi o familie cu un copilaş de doar şase luni, tatăl acestuia fiind îngrijorat de ce se poate întâmpla, în cazul în care dejecţiile afectează sursa de apă potabilă. Reprezentanţii firmei “Dobromin”, firmă care are în administrare blocul din Adamclisi, nu au putut fi contactaţi de către echipele DSPJ, pe motiv că nu se află în localitate. “Ne-au cerut să mai păsuim controlul până marţi, când vor reveni. Noi nu putem să riscăm. Este vorba despre sănătatea publică, aşa că ne-am făcut treaba imediat ce am primit reclamaţia”, a mai spus dr. Claponea.
AMENZI PÂNĂ CÂND SE IAU MĂSURI. Directorul executiv al DSPJ, dr. Constantin Dina, a declarat că se vor aplica amenzi până când se vor lua măsuri, iar riscul de declanşare a unei epidemii va fi eliminat. “Nu putem accepta aşa ceva. Vom sesiza şi celelalte autorităţi competente, iar dacă va fi cazul vom aplica amenzi peste amenzi, până când blocul va fi igienizat, iar locatarii vor fi în siguranţă. Dacă nu se va întâmpla acest lucru vom trece la evacuarea locatarilor. Nu ne putem risca să se îmbolnăvească zeci de persoane, mai ales că sunt şi mulţi copii. Este mai ieftin să previi decât să tratezi”, a mai declarat dr. Dina. Sancţiunea aplicată, ieri, de către reprezentanţii DSPJ a fost, potrivit legii, de până la 4000 lei. Locatarii aşteaptă cu sufletul la gură rezolvarea problemei cu care se confruntă de ceva timp. Ei speră şi în ajutorul din partea Primăriei din localitate, mai ales că cei mai mulţi supravieţuiesc doar din ajutoarele sociale. “Chiriile nu sunt mari, dar ne descurcăm destul de greu. Nu ne putem permite să plătim o firmă care să ne repare canalizarea”, spune un locatar. Primarul din Adamclisi, Anton Burcea, nu ştie dacă instituţia pe care o conduce are pârghiile legale care să forţeze respectiva firmă să-şi rezolve problema, dar a promis oamenilor că se va documenta în acest sens.
SC RAJA SA Constanţa a primit, la rândul său, o reclamaţie din partea locatarilor. Purtătorul de cuvânt al SC RAJA, Irina Oprea, le explică acestora că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, instalaţiile din subsolul blocurilor sunt proprietatea indiviză a tuturor locatarilor/proprietarilor imobilului respectiv. Reparaţiile şi întreţinerea acestor instalaţii interioare cad exclusiv în sarcini locatarilor/proprietarilor. SC RAJA SA Constanţa administrează şi intervine doar la nivelul reţelei publice de alimentare cu apă şi canalizare, limita de proprietate fiind căminul apometric sau căminul de racord la sistemul de canalizare. În cazul în care la nivelul blocului/condominiului nu există sistem public de canalizare, iar preluarea apelor uzate se face la nivelul unei fose septice, aceasta intră tot în proprietatea locatarilor/proprietarilor imobilului respectiv. Şi în acest caz, locatarii au obligaţia întreţinerii şi vidanjării fosei septice.