Banca Naţională a României (BNR) a organizat, ieri, o licitaţie de tip depo, prin intermediul căreia a sterilizat 500 milioane de lei din piaţa interbancară, pentru o săptămână, deşi băncile erau dispuse să depoziteze 6,04 miliarde de lei la banca centrală, la o dobândă de 6,25%, egală cu rata dobânzii de politică monetară. La operaţiune au participat 24 de bănci, iar depozitele atrase de banca centrală au scadenţa la 20 decembrie. Suma atrasă reprezintă 8,27% din totalul aplicaţiilor, iar potrivit dealerilor, operaţiunea nu a avut un impact vizibil asupra dobânzilor din piaţa interbancară, întrucât băncile dispun de mai multă lichiditate decât a absorbit banca centrală. La precedenta operaţiune, BNR a atras tot 500 milioane de lei, deşi instituţiile de credit erau dispuse să plaseze circa 4,6 miliarde de lei. În sesiunea de ieri, Ministerul Finanţelor Publice a scos la vânzare certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, în valoare de un miliard de lei.