BNR a împrumutat astăzi opt bănci cu aproape 4,5 miliarde de lei printr-o operaţiune repo cu termen de o săptămână, la rata de politică monetară de 3%, pentru a îmbunătăţi lichiditatea din piaţa financiară, suma fiind de peste două ori mai mare decât cea acordată în urmă cu o săptămână. "Expirarea operaţiunii repo organizate săptămâna trecută a fost urmată de un anunţ al BNR privind organizarea unei operaţiuni similare. Aceasta arată că poziţia de lichiditate a sistemului bancar a devenit negativă, însa confirmarea va veni luni, când se vor publica datele respective", a afirmat într-o notă publicată înainte de derularea operaţiunii economistul şef al ING România, Vlad Muscalu. BNR a împrumutat şi săptămâna trecută patru bănci cu 2,1 miliarde lei printr-o operaţiune repo cu termen de o săptămână. Banca centrală a reluat în urmă cu două săptămâni finanţarea băncilor prin operaţiuni repo, acordând unui număr de opt bănci comerciale aproximativ 1,3 miliarde de lei. Anterior, cea mai recentă operaţiune de acest fel a avut loc în aprilie.