Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri cu 268 milioane lei patru bănci comerciale, printr-o operaţiune de tip repo, cu scadenţă la 2 august, deşi în piaţă există suficientă lichiditate, iar dobânzile interbancare se plasează sub dobânda băncii centrale. Potrivit unor dealeri, fondurile au fost atrase de bănci care au dificultăţi în a se finanţa pe piaţa monetară. Dobânda pe care băncile o vor plăti este de 6,25%, egală cu rata de politică monetară. „Dobânzile afişate ieri de băncile comerciale pentru plasamentele pe o zi au continuat să crească, de la 4,14 - 4,64% la 5,2 - 5,7%, întrucât a început o nouă perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii”, explică dealerii. În cadrul unei operaţiuni repo, BNR oferă lichiditate băncilor şi preia în schimb titluri de stat.