BNR a publicat o serie de proiecte de norme şi regulamente privind adecvarea capitalurilor băncilor în funcţie de risc, corespunzător reglementărilor Basel II, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2007, dar vor fi obligatorii pentru toate instituţiile de credit de la 1 ianuarie 2008. Normele şi regulamentele sînt supuse dezbaterii publice pînă la data de 31 august. Totodată, BNR a publicat proiectul de lege privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, care stabileşte cadrul general de aplicare a noilor reglementări. Propunerile şi amendamentele la proiectul de lege pot fi transmise băncii centrale până la data de 31 iulie. Noua Lege privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului va înlocui Legea Bancară 58/1998, OUG nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, Legea 541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ şi Legea 33/2006 privind băncile de credit ipotecar, acte normative care vor fi abrogate la 1 ianuarie 2007. Prevederile reglementărilor emise de BNR în baza Legii 58/1998 existente la data intrării în vigoare aproiectului de lege se aplică în continuare, pînă la abrogarea lor expresă.

Directivele europene stabilesc obligativitatea pentru toate statele membre să elaboreze legislaţia de aplicare a reglementărilor Basel II, astfel ca aceasta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2007, dar permit derogări de la aplicare pînă la 1 ianuarie 2008. Pînă la data de 31 decembrie 2007, instituţiile de credit din România vor putea aplica pentru determinarea valorii expunerii ponderate la risc prevederile din Normele BNR 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare. Basel II introduce reguli îmbunătăţite de clasificare şi gestionare a riscurilor, odată cu noi metode de calcul al adecvării capitalurilor în funcţie de risc. Băncile au posibilitatea să aleagă între o abordare de bază (standard), care presupune un calcul pornind în principal de la factori cantitativi şi mai multe variante de abordări avansate, care pun accentul pe factorii calitativi ai portofoliului şi presupun eleaborarea unui model de fiecare bancă în parte. În prezent, necesarul de capital se calculează, în principal, în funcţie de nivelul ratei solvabilităţii, care trebuie să depăşească 12%. Rata solvabilităţii reprezintă raportul dintre capitalurile proprii ale unei instituţii de credit şi activele ponderate în funcţie de risc. Metoda de calcul propusă de Basel II este oarecum similară, însă adecvarea capitalului va ţine seama de mai mulţi factori de risc alături de riscul de credit, cum ar fi riscul operaţional şi riscul de piaţă. De asemenea, clasele de risc pentru determinarea expunerii pe credite înregistrează unele modificări, ponderile variind între 0% (în cazul băncilor centrale din statele membre, autorităţilor centrale, instituţii financiare internaţionale etc.), pînă la 150%, pentru entităţi cu rating foarte slab. De exemplu, la creditele cu garanţii reprezentînd ipoteci asupra unei proprietăţi imobiliare rezidenţiale care este sau va fi locuită ori dată cu chirie de către proprietar pentru a fi locuită se aplică ponderea de risc de 35%.

Noile norme stabilesc şi reguli privind supravegherea pe bază consolidată şi se aplică şi societăţilor de servicii de investiţii financiare. Basel II presupune şi o serie de modificări ale procedurilor şi organizării interne, fiind un model construit aproape exclusiv pe conceptul de guvernanţă corporatistă, în care responsabilităţile fiecărei structuri de conducere sînt foarte bine definite şi separate. Totodată, aplicarea Basel II presupune uniformizarea metodelor de raportare, prin introducerea la nivelul sistemului bancar a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (International Financial Reporting Standards). Conform Basel II, băncile vor avea obligaţia să furnizeze publicului informaţii mai detaliate despre activitatea lor. Reglementările stabilesc obligativitatea publicării informaţiilor cel puţin o dată pe an, dar, după caz, BNR poate impune o frecvenţă mai mare şi un număr minim de informaţii ce trebuie raportate.