Nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar, de 22,3% în martie, arată că s-a făcut curăţenie în sistem şi că s-au folosit indicatorii „cei mai strânşi, însă ar fi mai mic după definiţia Autorităţii Bancare Europene (ABE)“, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Direcţia de Supraveghere din BNR a cerut în repetate rânduri să se determine nivelul de credite neperformante. Cifrele astea vin după sute de operaţiuni de verificare şi evaluare. Faptul că a crescut atât de mult este pentru că Direcţia a fost destul de vigilentă şi a insistat ca bancherii să spună adevărul. Aşa am ajuns la 22%“, a declarat ieri Isărescu, menţionând că definiţia creditelor neperformante diferă mult de la o ţară la alta. „Numărul (22% - n.r.), plimbându-se fără explicaţii, a ajuns să ne sperie şi pe noi, la BNR, că e cam mult. Dar, după definiţia contabilă, nivelul nu e de 22%, ci de 12%. Şi, oricum, trebuie spus că avem un grad extrem de ridicat, ce merge spre 100%, de acoperire cu provizioane a creditelor stricate“, a explicat şeful băncii centrale. El a mai punctat că ABE raportează creditele neperformante atât la expunerile neguvernamentale, cât şi la cele guvernamentale, definiţie care va trebui să fie preluată şi de România: „Aplicând formula ABE, indicatorul este de 17,4%, în loc de 22,3%. Vom fi obligaţi să publicăm datele aşa şi nu aş vrea să apară discuţii că se întâmplă ceva la Direcţia de Supraveghere“.