BNR înăspreşte condiţiile de acordare a creditelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BNR înăspreşte condiţiile de acordare a creditelor

Economie 15 Ianuarie 2007 / 00:00 830 accesări

Creditele bancare se vor da mai greu începînd cu luna februarie a acestui an, cînd este preconizat să intre în vigoare Regulamentul BNR cu privire la creditele destinate persoanelor fizice. Odată cu acesta, băncile comerciale vor fi obligate să ia în calculul bonităţii clientului venitul net al acestuia, adică banii care îi rămîn după plata tuturor angajamentelor, nu doar cele legate de credite bancare. Noile reglementări aduc, însă, şi o veste bună. Banca Naţională a anunţat că va susţine eliminarea obligativităţii avansului de 25% în cazul creditelor ipotecare/imobiliare. Integrarea în UE nu va oferi românilor o cale mai uşoară de acces către creditele bancare.

Mai mult, proiectul de Regulament al BNR supus dezbaterii publice adduce, în plus, o serie de restricţii de care băncile comerciale vor trebui să ţină cont la acordarea împrumuturilor către populaţie. Astfel, rata pentru un credit de consum nu poate depăşi 30% din venitul net al celui care solicită împrumutul, în timp ce pentru creditele imobiliare sau ipotecare cheltuiala trebuie să se încadreze în limita de 35%. În cazul în care o persoană contractează mai multe credite, suma ratelor datorate nu poate depăşi 40% din venit. În prezent, în evaluarea unui client, se adună principalul cu dobînda, iar suma rezultată trebuie să nu depăşească limitele impuse de BNR. După intrarea în vigoare a regulamentului, pe lîngă cele două componente se vor lua în calcul şi celelalte cheltuieli legate de plata unui credit pe care băncile le includ în rată cu titlul de comisioane.

Măsuri neeuropene

Potrivit oficialilor BNR, această măsură vine să stopeze practica unor bănci care găsiseră o modalitate de a fenta restricţiile băncii centrale: pentru a atrage clienţii cu venituri mici, aruncau pe piaţă o dobîndă mică pentru ca suma ce se lua în calculul bonităţii să fie şi ea cît mai mică. Schimbările la care lucrează BNR nu sînt tocmai pe placul băncilor comerciale care consideră că aceste măsuri nu ar trebui impuse de organismul central al ţării. “Dacă la noi toate chestiunile care ţin de măsurile de prudenţialitate sînt impuse prin norme şi reguli ale BNR, în ţările din Europa, aceste lucruri sînt lăsate la latitudinea fiecărei bănci. Şi trebuie să înţelegem totuşi că, de cîteva zile, ne aflăm în condiţii total diferite. România a aderat la UE, mai rămîne să ne şi integrăm, iar pentru asta avem nevoie de norme europene”, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea.

Pe de altă parte, eliminarea obligativităţii plăţii avansului pentru casele cumpărate cu credite imobiliare sau ipotecare va reprezenta, într-adevăr “o intrare în normalitate pentru sectorul bancar românesc”, consideră Gheţea. Vestea este cu atît mai bună cu cît nu plata avansului se va elimina, ci obligativitatea sa. Aceasta înseamnă că dacă o persoană vrea să achite un avans pentru a nu împrumuta o sumă foarte mare, poate în continuare să facă acest lucru. În opinia specialiştilor de pe piaţa imobiliară, aplicarea noilor măsuri nu va duce la o creştere a preţurilor la case. “Piaţa nu va fi influenţată decisiv de această reglementare care nu influenţează decît o categorie restrînsă de cumpărători”, consideră analiştii imobiliari. Ei sînt de părere că de măsura BNR vor beneficia tinerii cu venituri mari care nu au auvut timp să strîngă avansul pentru locuinţă şi care erau nevoiţi pînă acum să împrumute de la bancă şi banii pentru avans. Cu alte cuvinte, faptul că nu vor mai fi obligaţi la plata avansului îi va ajuta pe cei în cauză să intre în legalitate şi să ia toţi banii de la aceeaşi bancă.

Taguri articol


12