BNR ţine dobânda-cheie la 5,25%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

BNR ţine dobânda-cheie la 5,25%

Economie 28 Iunie 2012 / 00:00 276 accesări

Banca Naţională a României (BNR) a decis ieri să menţină dobânda-cheie la 5,25% pe an, în ton cu aşteptările analiştilor financiar-bancari. BNR nu a schimbat nici nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în lei şi valută ale băncilor comerciale, ele rămânând la 15%, respectiv 20%. Ultima modificare a dobânzii de referinţă a fost la finele lui februarie, BNR făcând atunci o reducere cu 0,25 puncte, de la 5,5% la 5,25% pe an, pe fondul trendului pozitiv al inflaţiei. Între timp, inflaţia a continuat să scadă, însă leul a fost afectat serios de evenimentele politico-economice din ţară şi străinătate, aşa că banca centrală a decis să oprească ciclul de relaxare a politicii monetare, pentru a nu pune presiune pe curs. Economiştii se aşteaptă ca dobânda-cheie să stagneze la 5,25% până la finele anului şi chiar şi în 2013, în lipsa unor schimbări majore în piaţa comunitară. Pentru români, decizia băncii centrale se traduce printr-un leu şi o inflaţie stabile, dar şi printr-o consolidare a costurilor împrumuturilor bancare. (P.N.)

Taguri articol


12