OPTIMISM REGIONAL Cursul leu/euro a coborât ieri la 4,4594 unităţi, după 11 şedinţe consecutive în care a stat peste nivelul de 4,46, în condiţiile în care, potrivit dealerilor, Banca Naţională a României (BNR) a continuat să intervină indirect în piaţă, ca să protejeze moneda naţională. A fost a şasea şedinţă consecutivă de apreciere a leului, timp în care paritatea oficială a coborât cu 0,58 bani, de la 4,4652 unităţi. Leul s-a apreciat vizibil şi în raport cu dolarul, datorită întăririi euro în faţa monedei americane. Astfel, perechea leu/dolar a coborât cu 2,83 bani, de la 3,5734, la 3,5451 unităţi. Pentru francul elveţian, rata de schimb anunţată de BNR a scăzut nesemnificativ, cu 0,12 bani, de la 3,7143, la 3,7131 unităţi. Mişcarea leului a fost similară cu cea a valutelor din regiune, care au profitat de aprecierea euro, după ce Spania a reuşit să obţină un ajutor pentru bănci de circa 100 miliarde euro. „BNR a intervenit uşor, poate doar ca să arate că este acolo, chiar dacă, în ultimele zile, volumele tranzacţionate au fost reduse, iar cursul leu/euro s-a îndepărtat clar de maximul istoric. Banca centrală nu vinde volume mari de euro, însă vrea să arate că nu va accepta tentative speculative de creştere a cursului. Inclusiv din variaţia redusă a cotaţiilor pe cerere şi ofertă se poate vedea că cineva vinde constant euro, doar pentru a duce cursul în jos”, a declarat dealerul unei bănci comerciale, precizând că datele Statisticii privind noul minim istoric al inflaţiei, de 1,79%, nu au influenţat în niciun fel cursul leu/euro.
BĂNCILE, PUSE LA RESPECT Banca Naţională a României a reuşit să menţină cursul de schimb, deşi a fost criticată de foarte multe ori, mai ales de către băncile cu capital străin din ţară, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Nu am fost înţeleşi, de foarte multe ori. Băncile au spus - „De ce interveniţi, pentru că noi stabilim rata de schimb, noi suntem şefii, nu voi, de la banca centrală”. „Noi am reuşit cumva să administrăm fluctuaţia valutară, în toată această perioadă. Poate a fost bine şi că piaţa valutară nu este atât de mare, ci este suficient de mică încât să nu permită apariţia unor probleme semnificative. Astfel, am reuşit să ţinem cursul de schimb, cumva, la un nivel sustenabil”, a spus Isărescu. Euro a crescut ieri cu 1% faţă de dolarul american şi yenul japonez, susţinut de valul de optimism din pieţe. Analiştii consideră că ajutorul oferit Spaniei va da timp pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă cele 17 state din zona euro.