BNR va interveni în stabilizarea băncilor cu probleme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prin Fondul de garantare a depozitelor

BNR va interveni în stabilizarea băncilor cu probleme

Economie 07 Iulie 2012 / 00:00 349 accesări

Banca Naţională a României (BNR) va interveni în stabilizarea băncilor aflate în dificultate prin participarea Fondului de garantare a depozitelor, în calitate de administrator sau acţionar al băncii, la majorarea capitalului social, Ministerul Finanţelor urmând să împrumute Fondul dacă banii sunt insuficienţi. Prevederea a fost introdusă de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OU 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, ca urmare a ultimelor negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). \"În condiţiile implementării aranjamentului de tip stand-by între România şi FMI şi în contextul menţinerii unei situaţii economice internaţionale tensionate, care determină creşterea riscului la adresa stabilităţii financiare, devine necesară optimizarea utilizării resurselor Fondului\", a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu. El a arătat că, în calitate de acţionar, Fondul de garantare trebuie să participe la capitalul instituţiei de credit \"supusă măsurii de stabilizare\", într-o proporţie care să-i asigure exercitarea controlului asupra respectivei instituţii: “Ordonanţa vizează introducerea obligaţiei în sarcina administratorului-delegat de a convoca AGA, pentru a decide reducerea capitalului social prin acoperirea pierderilor anterior majorării capitalului social, prin emisiunea de noi acţiuni ce urmează aă fi subscrise de Fond”. Întrebat de jurnalişti dacă, prin această ordonanţă, statul va finanţa indirect \"salvarea\" băncilor, Ministerul Finanţelor urmând să împrumute Fondul de garantare pentru ca acesta să aibă bani suficienţi pentru a majora capitalul social al unor bănci aflate în dificultate, Zaharescu a răspuns afirmativ, însă „nu ne aşteptăm la niciun faliment al niciunei bănci. Este o măsură de siguranţă pe care Guvernul o ia”.

Taguri articol


12