Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2460 lei/euro, în creştere cu 0,22% faţă de nivelul de miercuri, în timp ce moneda americană s-a depreciat uşor faţă de leu, cu 0,13% faţă de şedinţa precedentă. Cursul BNR de miercuri a fost de 4,2368 lei/euro. În prima ...
Instituţiile de credit au constituit la Banca Naţională a României (BNR), în luna iulie, depozite pe termen de o zi în valoare totală de 35,3 miliarde de lei, cu 44% mai mari decât în luna precedentă, şi nu au apelat la credite pe termen scurt acordate de banca centrală, pentru a doua lună consecutivă ...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2368 lei/euro, în scădere cu 0,07% faţă de nivelul de marţi, în timp ce moneda americană s-a depreciat uşor faţă de leu, cu 0,39% faţă de şedinţa precedentă. Cursul BNR de marţi a fost de 4,2396 lei/euro. În prima parte a ...
Populaţia şi agenţii economici au înregistrat mai puţine restanţe la bănci în luna iulie faţă de iunie, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Creditele cu întârzieri la plată de cel puţin o zi au scăzut în iulie cu 1,44% faţă de iunie, la 13,4 miliarde de lei, pe fondul reducerii ...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2396 lei/euro, în creştere cu 0,36% faţă de nivelul de luni, în timp ce moneda americană a continuat să se aprecieze faţă de leu, cu 0,86% faţă de şedinţa precedentă. Cursul BNR de luni a fost de 4,2244 lei/euro. În prima ...
Banca Naţională a României (BNR) a lansat al 5-lea raport asupra stabilităţii financiare, ce evaluează capacitatea sistemului financiar românesc de a face faţă provocărilor semnificative din ultima perioadă, factorii care influenţează performanţa sistemului financiar şi interacţiunea acestuia cu ...
Depozitele populaţiei şi ale firmelor au scăzut în iulie cu 1,3% faţă de iunie, dar au crescut cu 5,8% comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut, la 167,9 miliarde lei, în contextul unei reduceri lunare mai accentuate a economiilor în valută ale populaţiei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României ...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în iulie cu 4,4% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar a scăzut cu 1,9% comparativ cu iunie, la 206,69 miliarde de lei, în contextul declinului lunar de 3,2% al componentei în valută, exprimată în lei, potrivit Băncii ...
Leul nu este interesant pentru investitori, iar cine îşi ţine economiile în lei trebuie să ştie că inflaţia va avea un impact negativ asupra acestora, este de părere analistul financiar Bogdan Baltazar. Într-un interviu pentru Bloombiz, Baltazar este de părere ca Banca Centrală va păstra dobânda de ...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2244 lei/euro, în scădere cu 0,14% faţă de nivelul de vineri, în timp ce moneda americană s-a apreciat cu 0,21% faţă de leu comparativ cu şedinţa precedentă. Cursul BNR de vineri a fost de 4,2304 lei/euro. În prima parte a ...
Analiştii grupului britanic de analiză Capital Economics estimează că economia României va stagna, în cel mai bun caz, în 2011, în timp ce, pentru 2010, aceştia şi-au înrăutăţit estimarea privind evoluţia produsului intern brut, de la -1%, la -2,5%, potrivit The Money Channel. Experţii atrag atenţia ...
Băncile refuză tot mai multe plăţi cu instrumente de debit, din cauza faptului că multe dintre firme nu le onorează la termen. Conform datelor furnizate de Banca Naţională a României (BNR), în luna iulie, această sumă a crescut cu 5% faţă de iunie, până la aproape 942 de milioane de lei. Şi asta ...
Băncile nu anticipează reluarea cererii de credite din partea companiilor sau a populaţiei, după ce în trimestrul al doilea s-a consemnat înăsprirea termenilor de creditare, mai puţin în privinţa împrumuturilor ipotecare, potrivit unui sondaj realizat de Banca Naţională a României (BNR). Cererea de ...
Banca Naţională a României (BNR) a organizat, vineri, o operaţiune de tip depo, prin intermediul căreia a atras de la băncile comerciale un miliard de lei, pentru o zi, la o dobândă de 6,25% pe an, similară cu rata dobânzii de politică monetară. La operaţiune au participat 22 de instituţii de credit ...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat vineri un curs de referinţă de 4,2304 lei/euro, în creştere cu 0,05% faţă de nivelul de joi, în timp ce moneda americană s-a apreciat cu 0,77% faţă de şedinţa precedentă. Cursul BNR de joi a fost de 4,2283 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul monedei ...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri un curs de referinţă de 4,2283 lei/euro, în scădere cu 0,24% faţă de nivelul de miercuri, în timp ce moneda americană s-a apreciat cu 0,41% faţă de şedinţa precedentă. Cursul BNR de miercuri a fost de 4,2385 lei/euro. În prima parte a zilei, cursul ...