Leul s-a depreciat uşor, în şedinţa interbancară de ieri, iar cursul de schimb a închis ziua la 4,0730 - 4,0740 lei/euro, dealerii suspecând că Banca Naţională a României (BNR) a continuat să intervină indirect pe piaţă prin vânzare de lei, pentru a menţine paritatea relativ stabilă. Primele cotaţii ...
Decizia de reducere a ratei dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la minimul istoric de 6,5%, a fost luată în unanimitate de membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat ieri viceguvernatorul Cristian Popa, notează Reuters. Din moment ce banca ...
SITUAŢIE GREA FISCALĂ. Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a efectuat, ieri, o vizită de o zi la Bucureşti. Oficialul FMI s-a întâlnit cu şeful statului, Traian Băsescu, cu primul ministru, Emil Boc, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, guvernatorul ...
Primele cotaţii ale zilei de ieri s-au situat la 4,0710 - 4,0730 lei/euro, uşor mai sus faţă de închiderea de vineri, 4,0705 - 4,0715 lei/euro. Ulterior, cursul a scăzut treptat, pe volume reduse de tranzacţionare, astfel că, în jurul orei 10.15, euro era schimbat pentru 4,0690 - 4,0710 lei. Cel mai redus ...
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, ieri, să reducă dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte, la 6,5%, nivel minim istoric, şi să menţină ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei la 15% şi în valută la 25%. Diminuarea dobânzii de ...
Un grup de supravieţuitori ai Holocaustului şi moştenitori ai acestora a iniţiat, la Chicago, o procedură judiciară împotriva mai multor bănci, printre care se numără şi instituţii cu sediul în Ungaria, cerând compensaţii de peste două milioane de dolari. Reclamanţii afirmă că Banca Naţională a ...
Companiile din industrie şi construcţii se aşteaptă la creşterea activităţii, arată buletinul de conjunctură din martie al Băncii Naţionale a României (BNR), care atrage atenţia că optimismul poate fi stimulat şi de majorarea numărului de zile lucrătoare faţă de luna precedentă sau de ...
Primele tranzacţii realizate în şedinţa interbancară de vineri au fost făcute la 4,0630 - 4,0650 lei/euro, cotaţii similare cu paritatea de la finalul şedinţei de joi. Nivelul de la deschidere a fost minimul zilei. Ulterior, cursul a crescut foarte uşor, însă pe volume reduse de tranzacţionare, astfel ...
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) va reduce dobânda cheie cu până la jumătate de punct procentual în şedinţa din 29 martie, în contextul în care economia dă în continuare semne de slăbiciune şi nivelul inflaţiei nu este îngrijorător, estimează analiştii. De la ...
Referinţa anunţată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât pentru a treia şedinţă consecutiv, ajungând la un nou minim al ultimului an şi două luni, de 4,0653 lei/euro, deşi leul şi-a temperat ieri aprecierea, dar şi-a păstrat din câştigul pronunţat înregistrat la finalul sesiunii de ...
Românii îşi plătesc tot mai greu ratele la credite, situaţie confirmată de creşterea restanţelor la împrumuturile în lei şi valută, după cum reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR) pe luna februarie. Ponderea creditelor restante în totalul împrumuturilor a crescut, de la 4,37% în ...
Leul a avut variaţii reduse în prima oră de tranzacţionare de ieri, cursul oscilând uşor peste 4,07 lei/euro, în condiţiile în care valutele din regiune au debutat cu aprecieri timide în raport cu euro. Primele cotaţii ale zilei s-au situat la 4,0720 - 4,0740 lei/euro, foarte aproape de nivelul de marţi ...
Adoptarea legii falimentului personal ar putea forţa băncile să caute garanţii suplimentare pentru finanţare şi va restricţiona accesul la credite, susţine Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), arătând că banca centrală a transmis Parlamentului un punct de ...
Depozitele firmelor şi ale populaţiei la bănci au crescut în februarie cu 0,5% faţă de ianuarie, până la nivelul de 165,173 miliarde lei, şi cu 7% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Depozitele în lei ale populaţiei au crescut în ...
Moneda naţională a continuat să se aprecieze în şedinţa interbancară, astfel că, ieri, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 1,52 bani, la 4,0736 lei/euro, ajungând la cel mai redus nivel din ianuarie 2009, după ce moneda naţională s-a apreciat semnificativ în prima parte a ...
Preţul electricităţii va fi menţinut până la 1 ianuarie 2011, iar cel al gazelor nu va fi majorat cu siguranţă la 1 aprilie, dar în cursul anului ar putea fi indexat cu inflaţia pe 2009, a declarat, ieri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu ...