Cât câștigă șeful BNR, Mugur Isărescu? Greu de zis, căci informația nu-i publică (în mod absurd, desigur). Banca centrală spune că POATE circa 14.000 euro. Analiștii și oamenii cu capul pe umăr avansează o altă sumă - 40.000 euro lunar. Conform vocilor din BNR, alții, precum cei din ...
Băncile au refuzat, în iunie, decontarea de bilete la ordin, cecuri şi cambii în valoare de 234 milioane lei, deoarece nu au găsit suficiente lichidităţi în conturile clienţilor care au iniţiat plăţile, potrivit datelor BNR. Volumul plăţilor refuzate de bănci este în scădere cu mai ...
Fostul bancher Lucian Isar continuă seria dezvăluirilor incendiare despre manevrele din BNR, mai ales că (încă) vicele Bogdan Olteanu a fost luat cu fulgi cu tot de DNA. Pare-se că, în timpul crizei, BNR a dat bonusuri de performanță de 28,4 milioane euro, în ciuda lipsei acute de realizări ...
Cazul Olteanu - BNR deschide o cutie a Pandorei, consecințele fiind incalculabile în acest moment, apreciază avocatul Gheorghe Piperea - „În primul rând, va trebui anchetat modul în care a fost ales un politician, fără studii economice și cu studii juridice precare, în funcția ...
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de cumpărare de influență, Olteanu fiind suspectat că ar fi primit un milion de euro pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, au declarat surse judicare pentru ...
SĂ FIE BENEFICII! Pachetele oferite șefimii Băncii Naționale a României (BNR) nu-s formate doar din salarii și bonusuri, ci și din alte beneficii. Unul dintre ele ar fi mașina de lux. Și nu, nu vorbim de „jeepulețele“ cu care se plimbă prin Mamaia cocalarii de la sat, ci de limuzine al ...
Cursul de schimb anunțat luni de Banca Națională a României (BNR) este în concordanță cu evoluția valutelor din regiune, iar variația sa este oarecum normală în această perioadă, spune purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, în condițiile în care leul a atins minimul ...
Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a scăzut în iunie cu 0,1% faţă de mai, până la 21,7 miliarde lei, conform datelor anunţate luni de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 1,2%, iar cel în valută s-a redus cu 1,7%. Un impact semnificativ ...
Banca Națională a României (BNR) folosește în mod bizar (ca să nu spunem abuziv) independența oferită prin lege, mai exact Legea nr. 312 din iunie 2014. „Dragă BNR, independența oferită de noi, societatea, se referă DOAR la modul de implementare a politicii monetare! ATÂT. Pentru ...
Cât încasează lunar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu? Campania de dezinformare în legătură cu veniturile sale e foarte perseverentă, dar unii oameni, precum fostul bancher Lucian Isar, știu ce și cum - 40.000 euro (!?!). „Și nu, nu mă refer la venituri de la firma sa, Măr SRL, și ...
În urmă cu o săptămână, procuratura slovenă a intrat în banca centrală a țării și în firmele de audit Ernst & Young și Deloitte. Există puține deosebiri și prea multe asemănări cu situația din România, remarcă fostul bancher Lucian Isar - „Deosebirea este că ...
Din Europa adunate - Banca centrală a Sloveniei a confirmat că guvernatorul Jazbec Bostjan este investigat de poliție, într-o anchetă care vizează posibile nereguli la restructurarea unei bănci, în 2013. Ce-avem noi aici? Dar ce-avem noi AICI? „Bostjan, spre deosebire de știm-noi-cine, nu are ...
Diana Kallos (43 ani) şi Valentin Vancea (41 ani) au primit de la BNR aprobarea pentru funcţiile de director general adjunct la divizia risc financiar și, respectiv, director executiv la divizia operaţiuni şi IT în cadrul Băncii Comerciale Carpatica (BCC). De asemenea, banca a schimbat, la 6 iulie, la ...
DESPRE ASTA-I VORBA Proiect de țară 2036. Foarte interesant. Mai ales când despre subiect vorbește guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Pe lângă subiect, de fapt și de drept. El a spus, în stilu-i clasic, că orice proiect de țară trebuie să țină cont de imperativul de-a nu se atinge cineva ...
Restanțele la creditele mai mari de 20.000 lei acordate de bănci clienților au crescut cu 0,9%, în mai, față de aprilie, până la 30,11 miliarde echivalent lei, potrivit datelor Centralei Riscului de Credit din cadrul BNR. Restanțele centralizate reprezentau, în mai, 10,88% din totalul sumelor ...
Aurul s-a apreciat considerabil, în ultima perioadă, pentru că Brexit. Vestea bună, prezentată pe aici, este că a noastră BNR a dus 60% din rezerva de aur la Londra, și nu în India sau Rusia. Ăsta-i semn că cineva din Londra a validat aurul românesc, certificând că vorbim despre ...