ING va reduce cu un punct procentual dobînda standard pentru conturile curente cu card ataşat ING Card Cont’ROL, noua dobîndă urmînd a fi aplicată începînd cu data de 20 septembrie. Astfel, pentru o valoare a soldului de pînă la 100.000 de lei noua dobîndă va fi de 8% pe an, aceasta crescînd cu o ...
Colecţiile numismaţilor se pot îmbogăţi cu o nouă monedă din argint, dedicată aniversării a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferată din România: Bucureşti-Giurgiu. Moneda emisă de Banca Naţională a României readuce în conştiinţa publică acest moment care înseamnă actul de ...
Moneda naţională s-a depreciat în şedinţa de ieri şi a închis în jur de 4,22 lei/euro, nivel similar cu cel de la deschidere, în condiţiile în care apetitul pentru risc s-a îmbunătăţit, iar cotaţiile s-au stabilizat, după un debut mai volatil, evoluţie corelată cu a valutelor din regiune. La ...
Cursul de schimb ar putea urca pînă la 4,60 lei/euro în următoarele 6 luni, pentru ca apoi leul să intre pe o uşoară tendinţă de apreciere, astfel încît în alte 6 luni să revină pînă la 4,40 lei/euro, consideră analiştii ING în ultimul raport asupra evoluţiei valutelor, publicat săptămîna ...
Investiţiile străine directe s-au plasat în primul semestru la 2,894 miliarde euro, în scădere cu 42,9% faţă de nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare din 2008, de 5,076 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Din totalul investiţiilor aferente primelor şase luni ...
Mai multe bănci din România au început procesul de actualizare a bazelor de date. Acţiunea se desfăşoară în baza cerinţelor Regulamentului Băncii Naţionale a României (BNR) nr 9/2008 - legat de cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii şi combaterii spălarii banilor şi finanţării terorismului ...
Moneda naţională a închis ultima şedinţă a săptămînii aproape de nivelul sesiunii precedente, cotaţiile oscilînd în jur de 4,21 lei/euro la finele zilei, în condiţiile unei pieţe valutare în care au lipsit transferurile cu volume mari. Paritatea se situa la 4,2100- 4,2130 lei/euro, în jurul orei ...
Banca Naţională a României va derula noi teste de stres asupra băncilor din România în cel mult două luni, iar scenariul de bază va lua în calcul estimarea revizuită de contracţie a economiei cu 8%-8,5%, Fondul Monetar Internaţional (FMI) aplicînd noi simulări pe portofoliile băncilor la nivel regional ...
Moneda naţională s-a întărit spre finalul şedinţei interbancare de ieri, pe o piaţă mai dinamică şi în concordanţă cu evoluţia valutelor din regiune, astfel că paritatea a coborît spre 4,21 lei/euro. Primele cotaţii ale zilei s-au situat la 4,2140 - 4,2160 lei/euro, iar după cîteva tranzacţii a ...
Moneda naţională şi-a temperat deprecierea de la debutul şedinţei valutare, iar cursul s-a stabilizat spre finalul zilei de ieri, uşor peste 4,22 lei/euro, în condiţiile în care şi valutele din regiune şi-au mai revenit în raport cu euro, pe fondul slăbirii dolarului. La debutul şedinţei, leul s-a ...
Creditarea îşi va reveni în următoarele şase luni ale anului, în contextul în care Banca Naţională a României (BNR) a început să relaxeze politica monetară, iar problemele de lichiditate de la sfîrşitul anului trecut au fost în mare parte rezolvate, a afirmat, ieri, şeful delegaţiei Fondului Monetar ...
Moneda naţională s-a menţinut pe o tendinţă descendentă în şedinţa de ieri, dar cu un ritm inferior faţă de pierderile valutelor din regiune, iar cotaţiile oscilau sub 4,22 de lei/euro la finele zilei, pe fondul unei lichidităţi foarte reduse. Primele operaţiuni au fost efectuate la 4,2110 - 4,2120 ...
Moneda naţională a mai pierdut din avansul cîştigat în debutul şedinţei interbancare, astfel că, spre finalul zilei, cursul oscila în jurul nivelului de 4,21 lei /euro, sub cel de vineri, în ton cu evoluţia pozitivă a valutelor din regiune. În jurul orei 16:30, băncile afişau cotaţii de 4,2095 - 4,2120 ...
O prinţesă saudită şi un bogat antreprenor marocan au fost jefuiţi în ultimele zile în Sardinia, în două hoteluri diferite, hoţii furînd bani şi bijuterii aparţinînd prinţesei, în valoare totală de 11 milioane de euro. “Hoţii au utilizat un şperaclu. În zece minute, la ora cinei şi fără a ...
Scăderea preţurilor la alimente a fost principalul factor care a dus la temperarea inflaţiei anuale în iulie, la 4,8-5,2%, susţinută şi de stabilizarea cursului de schimb, susţin analiştii, precizînd că inflaţia ar putea coborî şi mai mult în lunile următoare. „Cred că inflaţia va fi uşor ...
Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, se aşteaptă ca tot mai multe firme să-şi revizuiască afacerile şi să repornească motoarele, după ce dobînzile la credite au mai scăzut, în condiţiile în care mulţi oameni de afaceri sînt în expectativă. „Problema este că, în acest moment, pentru nimeni nu ...