Preşedintele Băsescu a declarat, marţi seară, la un post de televiziune, că şeful statului ungar, Laszlo Solyom, nu respectă, frecvent, prin declaraţiile sale, Constituţia României: “A făcut-o cu mine de faţă, în octombrie, cînd, din politeţe, am participat la venirea dînsului în secuime şi la ...
Banca Naţională a României (BNR) ar trebui să facă primul pas pentru relansarea creditării, prin diminuarea rezervelor minime obligatorii (RMO) şi reducerea drastică a dobînzii de politică monetară, a afirmat partenerul în cadrul PricewaterhouseCoopers (PwC) România, Emilian Radu. El a arătat că un ...
Toată lumea vorbeşte despre criză, fie la televizor, fie la radio. Toată lumea scrie despre criză, în aproape toate ziarele sau revistele! Dar nu toţi o fac în cunoştinţă de cauză! Nici eu n-am vreo pretenţie în acest sens, în schimb mă consider un bun ascultător şi cititor de opinii despre criză ...
Grecia - Reţea de prostituţie anihilată cu ajutorul poliţiei române Poliţia elenă a anunţat, vineri, eliberarea a două românce care erau obligate să se prostitueze la Atena şi arestarea a patru membri ai reţelei care le exploata, după ce fusese alertată de autorităţile române. Anunţaţi în urmă ...
Membrii Guvernului au luat în discuţie, vineri, în cadrul primei reuniuni a comitetului interministerial constituit pentru asigurarea finanţării interne şi externe a României, organizată la Palatul Victoria, necesarul, sursele de finanţare, dar şi modalitatea în care finanţarea externă poate fi aplicată ...
Scenariul unei rectificări bugetare, necesar în eventualitatea contractării unui împrumut extern, trebuie să cuprindă un deficit bugetar de peste 7% şi o creştere economică negativă, este de părere directorul Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea. Păstrarea ţintei actuale de deficit bugetar ...
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a solicitat, în numele părţii române, în cadrul întrevederii de la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov, sprijinul părţii ruse în vederea impulsionării organizării unei noi sesiuni a acestei comisii în cel mai scurt timp posibil. Ministerul român al ...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,2903 lei/euro, depreciat cu 1,18 bani faţă de ziua precedentă, leul pierzînd astfel o parte din avansul cîştigat în cele trei şedinţe consecutive de aprecieri uşoare. În prima parte a zilei de ieri, cursul a urcat la un ...
Ministerul Agriculturii a publicat pentru dezbatere publică proiectul privind bunele practici în retail, care prevede că retailerii nu pot obliga furnizorii să plătească taxe pentru servicii fără legătură cu operaţiunea de vînzare. Proiectul a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului ...
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că setul de măsuri anticriză adoptat de Guvern va fi modificat pe parcurs, în funcţie de evoluţia situaţiei economice interne şi la nivel internaţional. El a arătat că membrii Executivului analizează, înaintea fiecărei şedinţe săptămînale, situaţia ...
Recapitalizarea grupurilor bancare cu probleme nu este ceea ce are nevoie România, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. De asemenea, este riscantă asocierea mai multor state care se confruntă cu circumstanţe foarte diferite, sub denumirea de \"riscul Europei emergente\", a ...
Ofiţerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au intrat în alertă, ieri dimineaţă, în jurul orei 10.30, după ce patronii a trei magazine au reclamat, la 112, că au primit de la un client bancnote de 200 şi 500 de lei care par a fi falsificate. Agenţi de poliţie din cadrul Secţiei 2 de ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, cu ocazia reuniunii consilierilor economici şi comerciali din reţeaua externă, desfăşurată la Palatul Ştirbey, organizată de Ministerul pentru IMM-uri, că România are “o economie care este prea puţin competitivă, cu o creştere artificială şi în ...
Creditarea în lei şi valută a înregistrat, în ianuarie, a patra scădere lunară consecutivă. Defalcat, este vorba de un declin de 1,1% al creditului în lei şi de 0,1% al celui în valută, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). În termeni reali, creditul neguvernamental în lei a scăzut ...
Obiectivul României de adoptare a monedei unice europene în 2014 se menţine în raportul Excutivului român privind convergenţa la zona euro pe care l-a trimis Comisiei Europene (CE), în această săptămînă. \"Adoptarea euro (în 2014 - n.r.) şi intrarea în ERM-2 (European Exchange Rate) în 2012 nu au fost ...
Nu mai este o noutate pentru nimeni că de ani buni “căpşunarii” pun serios umărul la creşterea economică a României. De la “doar” două miliarde de euro în 2003, românii plecaţi la muncă în străinătate au ajuns să pompeze în economia naţională mai mulţi bani decît ...