Banca Naţională a României (BNR) va reduce, de la 1 august, cu 10% nivelul comisioanelor percepute instituţiilor de credit pentru plăţile de mare valoare sau urgente, efectuate prin sistemul cu decontare pe bază brută în timp real (ReGIS). Astfel, noul comision va fi de 7,23 lei pentru plăţile de mare ...
Cererea de lei a crescut pe final de lună, fapt care a dus la aprecierea treptată a monedei naţionale cu aproape un ban mai puţin decît era cotat euro la sfîrşitul săptămînii trecute. \"Moneda naţională s-a apreciat în urma cererii consistente de lei pe final de lună şi de semestru, care generează, de ...
Riscurile privind stabilitatea financiară a economiei româneşti se menţin moderate, deşi persistenţa dezechilibrelor macroeconomice interne şi turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale au determinat relativa lor accentuare. În al treilea raport asupra stabilităţii financiare al Băncii ...
Într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), se arată că tensiunile de pe pieţele financiare externe au determinat o depreciere bruscă a leului, în timp ce România este în continuare vulnerabilă la criza de pe pieţele internaţionale şi semnalează că una dintre probleme cu care se confruntă ...
Inflaţia din România este la un nivel înalt, iar timpul rămas pînă la aderarea la zona euro este foarte scurt şi trebuie întărite eforturile în această direcţie. \"Pentru a fi crezut că ai o inflaţie scăzută atunci cînd intri în mecanismul ratelor de schimb, trebuie să fii cu inflaţia jos cu doi ...
Grupul de Economie Aplicată (GEA) recomandă Guvernului să suporte cheltuielile legate de proiectele finanţate prin fonduri UE şi să recupereze sumele respective la data plăţilor de la bugetul european. “Guvernul să deconteze intern banii imediat, este o idee genială şi nu foarte greu de făcut\", a ...
Moneda naţională a suferit o uşoară apreciere în partea a doua a şedinţei de ieri, evoluţia fiind susţinută şi de întărirea valutelor emergente, cursul de schimb închizînd săptămîna la 3,65-3,6520 lei/euro. Cererea de valută din piaţă a coborît cotaţiile pînă la 3,6450 lei/euro, spre finalul ...
Banca Naţională a României (BNR) a majorat, ieri, pentru a şasea oară consecutiv, dobînda de politică monetară, cu 0,25 puncte procentuale, la 10% pe an, şi a decis să păstreze neschimbat nivelul ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi valută ale instituţiilor de credit ...
România a înregistrat o rată redusă de absorbţie a fondurilor europene în primele 18 luni de la aderare, mai puţin de 30% din proiectele depuse primind finanţare de la Uniunea Europeană, totalizînd 1,77 miliarde de euro. Imaginea de ansamblu asupra reuşitei sau, dimpotrivă, a nereuşitei procesului de ...
Moneda naţională s-a apreciat pe tot parcursul şedinţei de tranzacţionare de ieri, în linie cu evoluţia pozitivă a valutelor din regiune, iar la închiderea pieţei locale, cursul de schimb a coborît pînă în apropierea nivelului de 3,65 lei/euro. “Toate valutele din regiune se apreciază, pe fondul ...
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a declarat, ieri, că Banca Naţională a României (BNR) va creşte, cel mai probabil, dobînda de politică monetară, ceea ce va afecta atît nivelul dobînzilor la credite, cît şi cel al depozitelor. “Este greu de făcut predicţii ...
Costul creditelor va continua să crească în acest an, însă este posibil să scadă în 2009, dacă ţinta de inflaţie pentru 2008 va fi atinsă, a declarat, ieri, vicepreşedinte de retail al Raiffeisen Bank, Răzvan Munteanu. “Costul creditelor, atît în valută cît şi în lei, va creşte înainte să ...
Potrivit unui sondaj realizat de Structural Consulting Group, birocraţia excesivă, lipsa capacităţii beneficiarilor de a se cofinanţa şi a transparenţei în evaluarea şi selectarea proiectelor reprezintă principalele dificultăţi la accesarea fondurilor europene. “Credibilitatea procesului de selectare ...
Moneda naţională a recuperat pierderile suferite de la jumătatea şedinţei de ieri, iar cursul a închis în staţionare. Cotaţia leului în raport cu euro a revenit la 3,6710-3,6750 unităţi la finele şedinţei interbancare de marţi, după ce, la jumătatea zilei a urcat pînă aproape de 3,68 lei/euro pe ...
Cursul de schimb a variat într-un interval îngust în şedinţa interbancară de ieri, iar ultimele tranzacţii au fost realizate la 3,6725 - 3,6735 lei/euro, nivel situat în imediata apropiere a celui de vineri, într-o piaţă cu volume reduse de transfer. Ultimele operaţiuni de vineri au fost efectuate la o ...
Banca Naţională a României (BNR) va majora, joi, rata dobînzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 10%. Reuters transmite că, potrivit estimărilor analiştilor, se anticipează că banca va stopa înăsprirea politicii monetare în contextul în care se previzionează reducerea inflaţiei spre sfîrşitul ...