Investiţiile străine directe (ISD) au totalizat 282 milioane euro în primele două luni ale anului, în creştere cu 35,6% faţă de perioada similară din 2013, potrivit datelor prezentate vineri de Banca Naţională a României (BNR). Mai exact, participaţiile la capital au însumat 375 milioane euro, iar ...
Cotaţiile monedei naţionale au rămas aproape de 4,46 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4620 unităţi, în creştere cu doar 0,29 bani faţă de ziua precedentă. În acelaşi timp, paritatea leu/dolar ...
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), sub preşedinţia interimară a lui Mihai Daraban, a demis, la finele săptămânii, conducerea Curţii de Arbitraj, potrivit unor surse din cadrul instituţiei. Fostul şef al Curţii, Bogdan Olteanu, şi-a depus demisia, în urma scandalului de corupţie în ...
Cotaţiile monedei naţionale au înregistrat fluctuaţii reduse în prima parte a sesiunii interbancare de ieri, aproape de 4,46 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,4591 unităţi, cu 0,44 bani mai redus faţă de nivelul anunţat miercuri. În acelaşi ...
România mai are nevoie de minimum zece ani pentru a ajunge la un PIB pe cap de locuitor de 60% din media europeană. Abia atunci va fi primită în zona euro, a declarat ieri economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea. „La finele anului trecut, PIB-ul pe cap de locuitor din ...
NO MONEY! Gradul de îndatorare este foarte mare în România, atât la nivelul populaţiei, unde ponderea ratelor bancare în venitul disponibil este printre cele mai înalte din UE, cât şi pentru firme, mai mult de 33% dintre companiile profitabile având împrumuturi, spune economistul-şef al Raiffeisen Bank ...
Banca Naţională a României va rata, cel mai probabil, ţinta de inflaţie în 2014, a declarat economistul-şef al ING Bank, Vlad Muscalu, care se aşteaptă la o creştere a preţurilor de consum de peste 4,5% până la sfârşitul anului, faţă de estimarea BNR de 3,5%. Totuşi, el notează că, deşi inflaţia ...
Fostul vicepremier al Poloniei, ministru al Finanţelor şi fost preşedinte al Băncii Naţionale, prof. dr. Leszek Balcerowicz, pledează, într-un interviu acordat presei române, pentru monitorizarea guvernelor de către oameni care cred în ideile de libertate, considerând că politicienii nu trebuie lăsaţi de ...
Sistemul prin care transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza suplimentară de 7 eurocenţi, introdusă la 1 aprilie, va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019, a decis Guvernul, schimbând astfel proiectul prezentat public de Ministerul Finanţelor. În forma ...
Moneda naţională s-a apreciat în prima parte a şedinţei interbancare de vineri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă în scădere cu 1,23 bani, la 4,4603 lei/euro. Leul s-a depreciat uşor, însă, în raport cu dolarul american, iar rata de schimb a avansat cu 0,46 ...
Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de ieri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,4726 lei/euro, în creştere cu 0,56 bani faţă de nivelul de miercuri. Leul a scăzut uşor şi în raport cu dolarul american, iar rata de schimb ...
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat ieri pentru a treia zi la rând şi a ajuns la 4,4670 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi fără vreo reacţie vizibilă la revizuirea PIB-ului pentru anul trecut de către INS. Paritatea anunţată ieri este cu ...
CU „NU“ ÎN BRAŢE De zece luni încoace, Banca Naţională a României (BNR) taie dobânda-cheie şi susţine că mecanismul prin care deciziile de politică monetară sunt transmise în piaţă funcţionează. Şi totuşi, creditarea nu merge. La orice oră din zi, prin băncile noastre bate vântul, iar ...
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut în martie cu 377 milioane euro, la 31,27 miliarde euro, după ce au avut loc ieşiri de 2,11 miliarde euro care au inclus plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi posibile intervenţii pentru menţinerea cursului de schimb ...
Banca Naţională a României (BNR) a publicat ieri un curs de referinţă de 4,4553 lei/euro, cu 0,39 bani mai ridicat faţă de vineri, când rata de schimb s-a plasat la nivelul minim de la începutul lui decembrie (4,4514 unităţi). Totuşi, leul a continuat să se aprecieze în raport cu dolarul american, rata ...
EFORTURI, EFORTURI În comunicatul de politică monetară transmis vineri de Banca Naţională a României, interpretarea sănătăţii mecanismelor prin care deciziile instituţiei se răsfrâng în piaţa bancară este surprinzătoare. BNR consideră că că inflaţia este cât de cât stabilă şi n-a ajuns încă ...