La Constanţa, partidul de guvernământ, mă refer, evident, la PD-L, râde cu o faţă şi cu cealaltă, aia schimonosită, se strâmbă de mama focului. Sursa schimonoselii este generată de ambiţia tembelă a celor care, călcându-se reciproc pe bombeuri, continuă disputa absurdă pentru şefia partidului, în fapt, un cal de dar fără dinţi. În materie de deranj politic, cafturile din PD-L Constanţa întrec în consistenţă toate intrigile de pe plan local. La un moment dat, PRM se afla, în materie de bălăcăreli politice, la egalitate de puncte cu intriganţii din celula portocalie, dar, în cele din urmă, războiul s-a stins după ce mister John de la Mangalia a fost repus în fruntea bucatelor de către Vadim. S-a adeverit zicala conform căreia cine îşi face car de protocol vara, trece, nu-i aşa?, iarna politică… În PD-L Constanţa însă, după cum am constatat, sunt prea mulţi tineri şi neliniştiţi. În timpul campaniei prezidenţiale, perioadă în care unii activişti din prima linie şi-au dedicat întreaga activitate mătăniilor de conjunctură, propagandiştii s-au străduit să ne convingă că în partid este linişte şi că toată lumea trage la rame pentru Băsescu. În realitate, sub falsa lozincă a unităţii de monolit, cafturile pentru putere s-au dus în subteranele organizaţiei judeţene. Din când în când, ca la Verdun, se auzeau icnetele prelungi şi înfundate ale celor care o încasau cu stoicism la gioale. Doar teama că Traian Băsescu ar putea pierde alegerile i-a determinat pe combatanţi să stea cuminţi în banca lor. Au fost şi dintre cei care, pentru satisfacerea orgoliilor personale, care vizau în mod expres capra lui Mircea Banias, ar fi preferat ca Zeus să eşueze în apropiere de nava cu care se presupunea că ar fi plecat, în cazul unei înfrângeri electorale, în primul şi ultimul său voiaj pe mare. E limpede că, pentru unii dintre pedeliştii constănţeni, şefia partidului reprezintă absolutul în materie de ambiţii prosteşti. Acestea fiind datele problemei, conflictul din PD-L a reizbucnit la suprafaţă la scurt timp după ce Băsescu a fost reinstalat la Cotroceni. Practic, în vechile ei tipare, după aceleaşi canoane şi cu exact aceeaşi distribuţie. Nucleul revoluţionar este reprezentat de foştii primari pesedişti, aflaţi, după regula inelului, strâns uniţi în jurul Elenei Udrea de Constanţa şi a lui Zanfir Iorguş, care, acum, iată, poate călări Mangalia după pofta inimii. Cu siguranţă, domnul Iorguş încearcă să plătească poliţe celor care l-au fluierat în partid. Chiar dacă PD-L Constanţa a obţinut un scor bun la alegerile prezidenţiale, Mircea Banias a fost trecut pe “lista neagră” de către contestatarii săi. În fapt, cei care menţin de doi ani starea de deranj profund în partid, ceea ce, într-un final previzibil, ar putea duce la scindarea organizaţiei judeţene. Practic, lupta pentru putere se duce între două grupări mari şi late. Răzvrătiţii stavrosiţi reprezintă ponderea, bucurându-se şi de susţinerea unor mahări de la Bucureşti. Deloc întâmplător, unii dintre noii veniţi în PD-L Constanţa au fost văzuţi deseori prin birourile şefilor de partid de la centru. Cu muşchii siliconaţi până la refuz, diverşi amploiaţi pun la cale până şi schimbarea prefectului Claudiu Palaz, defilând cu coada buldogului de la Interne. De aici se trage şi tupeul celor care au stopat la mantinelă iniţiativa lui Banias de a face curăţenie în partid. După cum se ştie, nu mai puţin de şapte activişti urmau să fie excluşi din partid pentru “merite deosebite” în campania electorală. E drept, printre aceştia se numărau şi câţiva dintre duşmanii actualului lider, fiind cunoscută, de pildă, rivalitatea dintre domnia sa şi Laurenţiu Mironescu, un personaj politic intrat într-un deplin anonimat, dar care, la nevoie, ştie unde să pună fitilul. Alegerile pentru şefia PD-L Constanţa au fost decalate, ceea ce, în opinia mea, reprezintă simptomele clare ale unei boli prelungite şi păguboase.