Boală lungă, moarte sigură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Boală lungă, moarte sigură

Eveniment 02 Noiembrie 2010 / 00:00 538 accesări

Am ascultat concluziile delegaţiei FMI şi am urmărit cu atenţie conferinţa de presă care a avut loc ieri. Sunt mai multe constatări de făcut, însă prima dintre ele am folosit-o ca titlu al acestui editorial. Într-adevăr, cu cât se lungeşte mai mult povestea asta cu FMI-ul, cu atât pare să se adâncească agonia României!

N-am fost singurul care a semnalat, încă de acum câteva săptămâni, chestiunea spinoasă a cedării suveranităţii naţionale, cel puţin din punct de vedere financiar, prin aceste împrumuturi de dimensiuni apocaliptice pe care FMI-ul doar joacă teatru că s-ar gândi de două ori înainte de-a ni le acorda, căci în fond abia aşteaptă să o facă, deoarece americanii, ca şi Comisia Europeană, de altfel, funcţionează ca nişte bănci doritoare de profit prin dobânzile încasate de la statele ce au fost creditate de ei. Aţi fost, totuşi, atenţi ce condiţii exprimate politicos, dar ferm, au susţinut membrii delegaţiei?! Într-o proporţie de peste 50% România nu mai este condusă, în clipa de faţă, nici de guvernul Boc, nici chiar de Traian Băsescu...

Am remarcat, în egală măsură, că majoritatea afirmaţiilor făcute de Jeffrey Franks începeau cu prepoziţia \"if\" (dacă) sau cu adverbul \"maybe\" (poate), ceea ce trădează neîncrederea delegaţiei americane în actualul guvern. De asemenea, mister Franks a refuzat să divulge felul în care au decurs tratativele de la Cotroceni, făcând publice doar concluziile. Asta păstrează misterul asupra \"creativităţii\" băsesciene, cu care preşedintele se lăuda acum două zile în faţa delegaţiei FMI... Dacă această \"creativitate\" în domeniul bugetar va semăna cu măsura impozitării tuturor drepturilor de autor, de pildă, atunci ne aşteaptă încă zile grele!

Una peste alta, americanii au lăsat impresia unui optimism moderat, însă aşa ceva nu ne consolează, fiindcă nu are nici cea mai mică legătură cu... vântul care va bate prin buzunarele noastre anul viitor.



12