Fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, a fost văzută în public când se săruta cu Nick Gordon, tânărul pe care celebra sa mamă l-a invitat să locuiască alături de ea şi pe care l-a tratat de atunci ca pe fiul ei. Whitney Houston l-a invitat pe Nick Gordon, în urmă cu peste zece ani, să locuiască în casa ei, alături de ea şi de fiica ei, după ce a aflat că mama băiatului nu mai putea să îl crească. Acum, după moartea cântăreţei, Bobbi Kristina este implicată într-o relaţie cu Nick Gordon, cuplu contestat ca fiind incestuos de bunica Cissy Houston.
Bobbi Kristina şi Nick Gordon au fost văzuţi în public când se sărutau. Fiica lui Whitney Houston a apărut chiar cu un inel pe deget şi se zvoneşte că cei doi s-au logodit. Bunica lui Bobbi Kristina, Cissy Houston, consideră însă că relaţia dintre cei doi nu este naturală şi îl acuză pe Nick Gordon, de 22 de ani, că profită de vulnerabilitatea nepoatei sale de 19 ani. Prietenii tinerei au precizat însă că Bobbi Kristina nu o ascultă pe bunica ei: ”Nu poate să mulţumească pe toată lumea, aşa că face ce îi place măcar o dată”. Un alt prieten al tinerei a menţionat că Nick a cerut-o de soţie pe Bobbi Kristina pe data de 10 martie, iar aceasta a acceptat. Nick Gordon chiar a postat pe Twitter un mesaj în care afirmă că relaţia lui cu Bobbi Kristina a devenit mai strânsă: ”Da, ne-am apropiat mai mult. Şi ce dacă?”. Să fi fost un motiv în plus faptul că averea mamei sale vitrege i-a rămas lui Bobbi Kristina?