Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 6 ianuarie Botezul Domnului Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. „În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chipul unui porumbel. Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii. Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, Cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel“, explică, într-un comunicat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul III, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea „Stromata I”, dar şi în „Constituţiile Apostolice”, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului. Marii cuvântători ai secolelor IV-V au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice. Mai târziu, Biserica obişnuia ca Botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.

Rânduiala bisericească prevede ca în această zi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei. Totodată, după slujbă, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă trei cruci în apă.

SLUJBA AGHESMEI MARI

Inițial, slujba Aghesmei Mari se făcea în Ierusalim, unde se păstra amintirea Botezului Mântuitorului. De aici s-a răspândit în Antiohia, Constantinopol și Asia Mică. Vorbind despre importanța Bobotezei, Sf. Simeon al Tesalonicului apreciază că, în această zi, nu se face doar reînnoirea Botezului Domnului, ci și a Harului primit de fiecare dintre noi la Botez. Slujba Aghesmei Mari este mai dezvoltată şi mai solemnă decât la Agheasma mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.

Elementul central este o mare şi frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi („Treime mai presus de fire...”), alcătuire a Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, pe la anii 634-638. „Rugăciunea conţine o dublă invocare întreită a Duhului Sfânt (de 2 ori câte 3), pentru a se sfinţi apa. În acest fel preînchipuim coborârea în Iordan a celor două firi ale Mântuitorului (Dumnezeu și Om) precum şi arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului. La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul în apă cântând troparul praznicului: „În Iordan botezându-te Tu Doamne ...”“, se mai arată în informarea Arhiepiscopiei.

AGHEASMA MARE, APA SFINȚITĂ DE BOBOTEAZĂ

Termenul „agheasmă” înseamnă deopotrivă atât lucrarea de sfinţire a apei, cât şi însăşi apa sfinţită. Agheasma de la Bobotează este denumită Mare deoarece are o putere deosebită. Efectele sunt arătate chiar de textul rugăciunii: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Că toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...”.

De aceea, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti.

În casele credincioşilor, Agheasma se păstrează la loc de cinste, în sticle curate. Se poate bea pe nemâncate în fiecare zi, până pe 14 ianuarie, când este Odovania praznicului Bobotezei. Ea se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, cu binecuvântarea preotului duhovnic, după Spovedanie. Anafura se ia după Agheasma Mare.