Boc 4 refuză salvarea vieţilor pe mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pericol în Marea Neagră

Boc 4 refuză salvarea vieţilor pe mare

Eveniment 19 Iulie 2010 / 00:00 2256 accesări

România a încălcat acordurile internaţionale semnate cu Organizaţia Maritimă Internaţională privind asigurarea securităţii în apele teritoriale. Potrivit liderului Sindicatului Liber al Marinarilor (SLM) din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Iulian Olaru, în 1981, ca urmare a presiunilor făcute de organizaţiile internaţionale, a fost înfiinţată Agenţia. „România semnase mai multe acorduri internaţionale privind siguranţa în apele teritoriale, dar nu făcuse niciun pas pentru a înfiinţa serviciile necesare. La presiunea făcută de organizaţiile internaţionale din domeniul siguranţei maritime, statul român a înfiinţat un organism care să asigure siguranţa în zona Mării Negre”, a declarat Iulian Olaru. ARSVOM este unică în România, dar are corespondent în toate ţările UE, fiind singura instituţie de la noi din ţară care poate interveni în cazul unor poluări majore cu hidrocarburi sau a salvării pe mare, în cazul unor catastrofe navale. Mai mult, existenţa acesteia şi, implicit, existenţa unui port sigur, a fost una dintre principalele condiţii care i-au fost puse României pentru a putea adera la UE. Statutul de port sigur însă, este pe cale să dispară. În prezent, din cei 100 de angajaţi care formează personalul navigant (exceptându-i pe cei 145 de salariaţi TESA) au mai rămas 95, dintre aceştia, 15 urmând să iasă la pensie în această primăvară, iar alţi 30 ameninţând că îşi vor căuta alte locuri de muncă, din cauza salariilor foarte mici.

• BANI ARUNCAŢI AIUREA • „ARSVOM nu mai este funcţională. Potrivit codului muncii, nu poţi ţine un om la muncă mai mult de 12 ore, ceea ce înseamnă că nu avem suficient personal pentru a asigura echipajul minim de siguranţă 24/24 pe toate navele pe care le deţinem. Dacă s-ar da alarma noaptea, nu am putea interveni prompt, pentru că ar trebui să aşteptăm să vină personalul de acasă”, spune Iulian Olaru. De asemenea, el a atras atenţia şi asupra dotărilor Agenţiei. Potrivit liderului SLM, ARSVOM deţine un remorcher (Hercules), cinci şalupe, trei ambarcaţiuni mici pentru lansarea barajelor (Safir, Rubin şi Cristal), două şalupe rapide (Topal şi Opal) şi o navă de căutare şi salvare (Albatros). „Starea remorcherului „Hercules” poate pune în pericol misiunile. Dacă această navă s-ar fi aflat în oricare alt port, ar fi fost dusă la casat”, a precizat Iulian Olaru. Mai grav este faptul că, în programul de investiţii pe anul trecut, era inclusă achiziţionarea unui nou remorcher, în acest sens fiind organizată şi o licitaţie. „După instaurarea Guvernului Boc, programul de investiţii a fost tăiat. Această măsură nu este deloc rentabilă, pentru că ar fi fost mult mai ieftin să cumpărăm un remorcher nou decât să pompăm non-stop bani în repararea unuia care se poate scufunda în orice moment”, a mai declarat Iulian Olaru. Faptul că Portul Constanţa nu mai deţine un organism care să poată interveni în cazul unor poluări majore cu hidrocarburi sau a salvării pe mare, îl transformă în port nesigur. Acest lucru înseamnă că, în curând, transportatorii vor căuta alte porturi, aducând falimentul portului constănţean.



12