Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat, ieri, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN) al formaţiunii politice, că, în cazul în care Mona Muscă îşi va manifesta intenţia de a reveni în PD-L şi de a candida, în sistemul de vot uninominal, în Parlament, aşa cum s-a vehiculat în presă, el îşi exprimă disponibilitatea de a discuta despre acest lucru în BPN. El a precizat că nu ştie care este intenţia Monei Muscă, pentru că nu a avut nicio informaţie despre vreo intenţie publică a acesteia de a reveni sau de a candida la Parlament din partea PD-L, aşa cum a apărut în presă, dar dacă acest lucru se va întîmpla democrat-liberalii vor \"aborda cu toată seriozitatea o asemenea solicitare\". Întrebat cum comentează declaraţiile vicepreşedintelui PD-L Sorin Frunzăverde, care şi-a manifestat opoziţia faţă de revenirea Monei Muscă în PD-L, Boc a spus: \"Se numeşte PD-L acest partid, este firesc să poată fi şi păreri şi opoziţii\". Emil Boc a ţinut să menţioneze că \"nu există niciun fel de discuţii sau o decizie politică în BPN şi nu a fost niciun fel de abordare pe acest subiect, iar ceea ce a declarat el reprezintă o părere personală.