O vorbă românească spune că cine-mparte parte îşi face. Dacă unele primării sunt în pragul colapsului din cauza lipsei banilor sau dacă unele instituţii fac sluj în faţa Guvernului pentru a obţine bani, nu este şi cazul edilului din Răchitele, satul natal al premierului Emil Boc. Anul acesta, primarul din Răchitele va construi o sală de sport, un centru de zi pentru copii şi un cămin cultural. Anul trecut, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, anunţa că a renunţat la proiectul privind construcţia unei săli de sport în Răchitele, însă autorităţile au revenit anul ăsta asupra deciziei. De asemenea, comuna Margău, de care aparţine satul Răchitele, va beneficia de un sistem modern de canalizare, de o reţea de apă potabilă, de un centru de zi pentru copii şi de un drum modernizat. Surse din localitate spun că aceste lucrări au fost câştigate de o firmă apropiată PDL. Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj a emis, în ianuarie, la solicitatea Primăriei Margău, un acord de mediu pentru investiţia \"sală de sport cu anexe pe o suprafaţă de 1.660 mp\". Pe lângă sala de sport, în apropierea şcolii din Răchitele ar mai urma să se construiască alei pietonale pe o suprafaţă de 422 mp, să se amenajeze spaţii verzi pe o suprafaţă de 1.266 mp, patru parcări, alimentarea cu apă prin extinderea reţelei şi construirea unui sistem de ape uzate în bazin vidanjabil. Pentru că informaţiile au răsuflat în presă, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au declarat că sala de sport va fi finanţată anul acesta doar dacă vor fi alocări bugetare: “Sala de sport din Răchitele va fi finanţată în limita alocărilor bugetare, dar şi aici vom aplica regula care a existat în 2010 şi anume vom finanţa doar obiectivele unde au început deja lucrările”. Dacă pentru bugetari, austeritate este cuvântul de ordine, Guvernul mai are încă resurse pentru unele… investiţii în satul lui Boc.